Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

18% din copiii români se culcă flămânzi și 5% sunt supuşi abuzurilor fizice în şcoli: Studiu Salvaţi Copiii

Ziarul Unirea

Publicat

în

18% din copiii români se culcă flămânzi și 5% sunt supuşi abuzurilor fizice în şcoli: Studiu Salvaţi Copiii

Potrivit unui studiu publicat luni de organizația Salvaţi Copiii, un copil din doi este lovit în familie, 18% se culcă flămânzi, 5% sunt supuşi abuzurilor fizice în şcoli. De asemenea, în ultima perioadă creşte incidenţa abuzului sexual în afara familiei.

Din răspunsurile primite de la copii, rezultă o incidenţă mult mai mare a aplicării pedepselor fizice în familie (46%), în comparaţie cu cea recunoscută de părinţi (28%). Aproximativ 3% dintre părinţi afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre adolescenţi au declarat că au fost obligaţi să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei lor, transmite Agerpres.

Printre cele mai importante concluzii ale raportului Salvați Copiii România se numără faptul că:

Deși în scădere, acte de violență comise asupra elevilor de către personalul din școli reprezintă 5% din declarațiile copiilor, iar abuzurile emoționale 22%.

Fenomenul foametei îndurate de copiii români se păstrează la un nivel inacceptabil pentru o țară a Uniunii Europene, unul din cinci copii (18%) declarând că i se întâmplă să meargă la culcare flămând, în timp ce furturile comise pentru a mânca au rămas la același nivel ca în 2013 (2%).

94% dintre copii spun că se simt în siguranță în familie și doar 3% spun că nu se simt niciodată în siguranță acasă, dar răspunsurile indică o incidență mult mai mare a aplicării pedepselor fizice, comparativ cu ceea ce recunosc părinții (46% vs. 28%).
10% dintre copii preferă să părăsească familia de teama pedepselor, pentru 2% acest lucru întâmplându-se des și foarte des.

„Abuzul emoţional, acel clasic ‘Ţi se vorbeşte urât acasă, eşti înjurat, jignit’ are nivelul de 12%. Aproape 90% dintre copii spun că sunt certaţi de părinţi. Jumătate dintre copii spun că asistă repetat la certuri între părinţi sau aproape doi din zece copii spun că nu sunt lăsaţi de părinţi să se întâlnească, să se joace şi aşa mai departe cu alţi copii, la fel, procente similare că unul dintre părinţii lor bea prea mult. Forme mai grave de abuz ca să nu-i dea copilului să mănânce ca urmare a unei greşeli sunt mai scăzute, având valori sub 4-5%”, a afirmat Ciprian Grădinaru, sociolog al Salvaţi Copiii.

Unul din trei copii nu mănâncă mâncare gătită acasă

Potrivit lui Ciprian Grădinaru, unul din trei copii spune că se întâmplă să nu mănânce mâncare gătită acasă. Acesta mai subliniază că:

Mai mult de doi din zece copii spun că se întâmplă să nu-i vadă doctorul când sunt bolnavi, că sunt lăsaţi singuri în casă peste noapte să aibă grijă de fraţii sau surorile mai mici și că sunt lăsaţi zile în şir acasă.
Aproximativ doi din zece copii spun că se întâmplă să meargă la culcare flămânzi.
În jur de 5% dintre copii spun că s-a întâmplat să fie trimişi la muncă, în loc să meargă la şcoală.
Unul din doi copii spune că e bătut cu mâna, acea bătaie cu mâna fără a rămâne urme.
Aproximativ unul din zece e bătut cu diferite obiecte, fie că vorbim de curea, băţ, lingură de lemn şi aşa mai departe.
Aproximativ 6% dintre copii sunt victima unei forme severe de abuz, spun că se aruncă cu obiecte în ei, că sunt bătuţi până rămân cu urme, că sunt puşi să stea în mod repetat în genunchi ca pedeapsă.
Doi din zece, mergând spre trei din zece copii au fost expuşi pe internet sau la televizor la imagini cu caracter sexual.

Evoluții în percepția privind abuzurile asupra copiilor, comparativ cu 2013

Față de rezultatele demersului anterior de cercetare, din 2013, Salvați Copiii observă următoarele aspecte care rezultă din răspunsurile copiilor:

Scade incidența abuzului fizic „ușor” (lovirea cu palma) – de la 62% la 46%;
Scade ușor incidența lovirii cu bățul/nuiaua de la 18% la 13%;
Cu excepția lovirii cu o curea (a cărei incidență crește cu aproape 2 puncte procentuale),
scade incidența pedepselor fizice aplicate cu alte obiecte (furtun, lingură de lemn, vergea).
Crește procentul părinților care recunosc că folosesc amenințările cu pedeapsa (de la 19% în 2013, la 22% în 2021) și, de asemenea, procentul copiilor care se simt neglijați de către părinți (de la 8-18% la 4-26%).

„Un copil care se dezvoltă emoțional într-un climat marcat de frică și de emoții negative va dezvolta traume în viața de adult. Este important să recunoaștem semnele abuzului și să intervenim, pentru ca acesta să nu lase semne de nevindecat”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, potrivit unui comunicat de presă.

Studiul extensiv pe două paliere: părinți și copii

Studiul extensiv realizat de Salvați Copiii România pe două paliere, părinți și copii, arată că:

56% dintre părinți au declarat că-și pedepsesc copiii dacă greșesc (des, 23%, și în situații excepționale, 34%), iar 44% au afirmat că nu apelează niciodată la pedeapsă. Totuși, doar 31% dintre copii au răspuns că nu sunt niciodată pedepsiți acasă. Pedepsele înseamnă restricționarea accesului la telefonul mobil (22%); restricționarea ieșirilor la joacă, afară, cu prietenii (7%) sau a accesului la calculator/tabletă/internet (8%) și la televizor (5%); mustrări verbale, ceartă (5%); lipsa banilor de buzunar (3%); obligativitatea de a citi sau de a face lecții suplimentare (3%); pedepse corporale (1% ) și obligația de efectuare a unor treburi casnice (1%).

În ceea ce privește lovirea cu mâna, un copil din 10 (10%) se confruntă cu această formă de abuz fizic des sau foarte des.

Îngrijorătoare sunt pedepsele care presupun punerea în genunchi a copiilor (5%), arsurile provocate cu diverse obiecte (țigara, fierul de călcat sau apă clocotită) (1%) și internarea în spital ca urmare a bătăii (1%).

Retragerea privilegiilor este metoda de disciplinare preferată a părinților (57%), iar jumătate dintre aceștia consideră oportună folosirea agresiunilor verbale.

Atunci când sunt pedepsiți, copiii trăiesc stări de tristețe (38%), vinovăție (29%) și nefericire (28%). 6% dintre copii afirmă că se simt lipsiți de apărare atunci când sunt pedepsiți, 3% declarând chiar că se simt părăsiți. De asemenea, copiii afirmă că suferă în tăcere (43%), plâng sau vorbesc cu cineva (36%) și doar 8% dintre respondenți indicând că, atunci când sunt pedepsiți, își închipuie că se răzbună.

Se înregistrează o creștere a numărului de părinți care sunt de acord cu bătaia ca răspuns la comportamentele indezirabile. În prezent, 1,1% dintre răspunsuri indică un acord general, iar 19% doar în situații excepționale (față de 0,8% și, respectiv, 18% în 2013). Aceste rezultate arată că cel puțin 1 părinte din 5 manifestă o atitudine favorabilă față de pedeapsa corporală.

În accepțiunea părinților, principalele cauze care determină neglijarea sau abuzul la adresa copiilor sunt sărăcia (68%), consumul de alcool și droguri (63%), lipsa sprijinului din partea autorităților (41%), numărul mare de copii ”nedoriți” (40%), lipsa informațiilor utile creșterii și educației copiilor (25%), lipsa serviciilor sociale de sprijin (20%).

4% dintre copii spun că au fost trimiși de părinți să muncească contra unei remunerații și în detrimentul frecventării școlii, fenomen care atinge un nivel semnificativ mai mare în rândul băieților (7%, față de 2% în cazul fetelor). În mod similar, un procent mult mai mare de copii (8%) afirmă că se întâmplă să nu meargă la școală pentru a avea grijă, acasă, de frații mai mici. Exploatarea prin trimiterea la cerșit a fost raportată de 1% dintre copii, fenomenul scăzând cu 2 puncte procentuale în intensitate în comparație cu rezultatele studiului anterior.

Deși doar 6% dintre copii au spus că mâncarea de acasă este bună, dar nu mănâncă destul, iar 1% consideră că mâncarea de acasă nu este bună și nu mănâncă destul, un

procent mult mai mare dintre respondenți (18%) afirmă că li se întâmplă să meargă la culcare deși încă le este foame. Procentul copiilor care merg la culcare flămânzi și furtul comis pentru a mânca (2%) nu au scăzut în incidență față de studiul din 2013. În comparație cu rezultatele studiului anterior, se remarcă o scădere a răspunsurilor copiilor care indică situații de abuz fizic din partea cadrelor didactice (de la 7% la 5%). 2% dintre elevii din învățământul primar afirmă că sunt bătuți deseori de cadrele didactice și 5% spun că acest lucru se întâmplă câteodată. Pentru elevii din gimnaziu, acest tip de abuz apare deseori în cazul a 1% din eșantion și câteodată pentru 5%, iar pentru liceeni – 0,2% deseori și 3% câteodată.

Peste un sfert dintre copii au fost expuși imaginilor cu caracter sexual, internetul reprezentând mediul care vulnerabilizează copiii în cea mai mare măsură din această perspectivă (26%), urmat de televizor (23%) și situația de martori la relația sexuală între adulți (7%

Față de un studiu similar din 2013, crește semnificativ procentul părinților care recunosc incidența abuzului sexual asupra copilului lor (de la 0,5% la 3,2%). Salvați Copiii semnalează, însă, că în 2020, Raportul Consiliului Europei referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, arăta că, în Europa, 90% dintre cazurile de agresiune sexuală asupra copiilor nu ajung în atenția poliției ori a instanțelor judecătorești.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.115 de copii şi 880 de părinţi, datele fiind culese în decursul anului 2020.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

DOCUMENT | Cutremur între bugetari: Noul guvern taie și spânzură. Ordonanța „Trenulețul” îngheață angajările și majorările salariale

Cezar Lancrajan

Publicat

în

DOCUMENT | Cutremur între bugetari: Noul guvern taie și spânzură. Ordonanța „Trenulețul” îngheață angajările și majorările salariale Guvernul a pregătit așa numita Ordonanță-trenuleț, cea care pregătește Legea bugetului de stat pentru anul 2025. Conform OUG, salariile vor fi înghețate la nivelul lunii decembrie 2024, până la aprobarea cadrului fiscal. De asemenea, vor fi înghețate angajările. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea