Curier Județean

18-22 aprilie: Școala Altfel, la Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga„ Alba. Vizite ghidate, vizionare de filme, lecturi interactive, ateliere de creație și expoziții

Ioana Oprean

Publicat

în

Biblioteca este locul în care „cărţile cresc oameni”. ”Şcoala Altfel” reprezintă pentru Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba un prilej minunat de reînnoire a invitaţiei la lectură ca fundament al educaţiei. În acest sens, programul din acest an îşi propune implicarea elevilor, cadrelor didactice, bibliotecarilor, părinţilor, în activități nonformale, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi instructive.

Petrecerea Divorțaților

Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba oferă celor peste 500 de elevi din municipiul Alba Iulia şi judeţul Alba, care îi vor trece pragul în perioada 18-22 aprilie, vizite ghidate (cuprinzând informaţii despre biblioteca publică, carte, lectură), posibilitatea vizionării unor filme (artistice sau documentare) şi desene animate pentru cei mici, lecturi interactive, dezbateri, ateliere de creaţie, expoziţii de carte şi artă plastică ş.a.

Cei mici vor participa la o vânătoare de comori încercând să descopere, urmărind cu atenţie indiciciile, „Comoara din spatele cărţilor”. Adolescenţilor li se adresează atelierele de lectură şi creaţie: „Shakespeare – 400”, „Jocul de-a poezia”, „Cartea – lumina cu o mie de chipuri”. Liceenii sunt invitaţi la autodescoperire, cunoaştere şi recreere cu ajutorul cărţilor, în cadrul unor prezentări şi dialoguri pe tema lecturii: „Carte vs ebook reader”, „Citesc sau nu citesc tinerii din ziua de astăzi?” ş.a.

Pentru a fi atractivă, Cartea va fi însoţită de culoare şi sunet. Miercuri şi joi, între orele 10,oo şi 14,00, Sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Lucian Blaga” Alba  va găzdui expoziţia itinerantă “Dialogul chitarelor” realizată de profesorul şi cantautorul  Daniel Avram. Cele peste 20 de chitare expuse (acustice, electrice, bass) fac parte din colecţia personală a profesorilor Daniel Avram şi Dan Avram, iar o parte aparţin Palatului Copiilor din Alba Iulia. Vizitatorii vor afla informaţii interesante despre construcţia şi istoria acestui instrument şi vor descoperi sunetul muzicii prin momente interpretative susţinute de Daniel Avram şi elevii cercului de chitară.

În acest parteneriat benefic şcoală – bibliotecă se vor desfăşura activităţi împreună cu: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Grădinița cu Program Prelungit nr. 9, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Grădinița cu Program Normal nr. 1, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alba, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13, Grădinița cu Program Prelungit nr. 11, Școala Gimnazială „Vasile Goldiș”, Grădinița cu Program Normal „Emanuel”, ABC-ul Prieteniei, Liceul de Arte „Regina Maria” , Palatul Copiilor din Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Colegiul Tehnic Apulum, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” ş.a.

”Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” va sprijini prin donaţie de carte şi iniţiativa Fundaţiei Comunitare Alba, care propune generaţiei tinere o altfel de întâlnire cu cartea şi lectura în cadrul evenimentului „Blind date with a book”, ce se va desfăşura vineri, 22 aprilie, în Alba Iulia”, a transmis Felicia Colda.

Cunoaştere şi recreere, creativitate şi frumos într-un spaţiu al dialogului şi comunicării, deschis tuturor vârstelor: BIBLIOTECA. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Peste 12.000 de liceeni din Alba vor învăța să salveze vieți: Cursuri gratuite de prim ajutor pentru toți elevii

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 12.000 de liceeni din Alba vor învăța să salveze vieți: Cursuri gratuite de prim ajutor pentru toți elevii Toți elevii de liceu din județul Alba pot beneficia gratuit de instruire în acordarea primului ajutor, prin proiectul „Generația care salvează vieți”, o inițiativă de amploare derulată de Crucea Roșie Română – Filiala Alba. Până în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova

Ioana Oprean

Publicat

în

XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova În perioada 23–25 octombrie 2026, Alba Iulia a fost un punct de întâlnire pentru tinerii pasionați de robotică, tehnologie și dezvoltare personală. Asociația Educație prin Robotică, alături de echipele XEO și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor Două persoane din aceeași familie, de 48 și 51 de ani, au fost reținute după ce ar fi vândut canabis timp de mai mulți ani.  În urma a șapte percheziții făcute la […]

Citește mai mult