16 iunie 1462: „Atacul de noapte de la Târgoviște” al lui Vlad Țepeș, o victorie răsunătoare împotriva invadatorilor otomani

16 iunie 1462: „Atacul de noapte de la Târgoviște” al lui Vlad Țepeș, o victorie răsunătoare împotriva invadatorilor otomani

Cea mai importantă confruntare între domnul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş (1456 – 1462) şi sultanul Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 1481), la sfârşitul campaniei de pedepsire a domnului muntean, desfăşurată în vara anului 1462 este fără îndolială Bătălia de lângă Târgovişte (16/17 iunie 1462), denumită şi „Atacul de noapte”.

Cauzele campaniei sunt refuzul plăţii tributului (din 1459) şi mai cu seamă atacurile lui Vlad Ţepeş împotriva posesiunilor turceşti, la începutul anului 1462, când acesta cucerise Giurgiu şi trecuse prin foc şi sabie o serie de localităţi şi cetăţi de la Sudul Dunării, omorând 23 884 de oameni, după o scrisoare adresată de Ţepeş regelui maghiar, Mathias Corvin (1458 – 1490). Desigur, domnul muntean se baza în acţiunile sale pe sprijinul regelui maghiar, al Papalităţii şi al statelor occidentale, care a fost anunţat, dar nu s-a materializat.

<img class="aligncenter size-full wp-image-633005" src="https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2020/06/Atacul-de-noapte0001.jpg" alt="" width="728" height="474" /

Astfel, el s-a văzut nevoit să facă faţă, singur, campaniei din vara anului 1462, când sultanul a trecut Dunărea cu o armată impresionantă (sursele oferă cifre între 60 000 şi 300 000 de oameni), o parte a armatei otomane fiind adusă pe mare şi de aici, pe Dunăre, până la Brăila. Nevoit să-şi împartă puţinele forţe (c. 22 000 de oşteni) între Brăila şi Turnu (unde a încercat, fără succes, împiedicarea trecerii turcilor la Nordul Dunării), Vlad Ţepeş a dus un război total, lipsind armata invadatoare de surse de aprovizionare, retrăgând populaţia şi hărţuind permanent trupele răzleţite, pe drumul dintre Turnu şi Târgovişte.

În apropierea capitalei muntene are loc vestitul atac de noapte al lui Ţepeş, varianta unei bătălii deschise fiind exclusă din cauza disproporţiei de forţe. Cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil, favorabil domnului muntean, arată cum acesta, în fruntea unui corp de 7 000 – 10 000 de oşteni îmbrăcaţi turceşte şi cu torţe aprinse, a năvălit în noaptea de 16/17 iunie 1462 în tabăra turcilor, care, înspăimântaţi, „se socoteau cu totul pierduţi”. Armata Asiei, prima care a suportat şocul loviturii muntene, a fost pusă pe fugă. Oastea munteană, acţionând „în ordine desăvârşită şi bine închegată”, a încercat să ajungă la cortul sultanului pentru a-l ucide, dar a nimerit la cele ale vizirilor Mahmud şi Isaak, unde s-a dat „o luptă mare”. Un alt izvor creştin arată că sultanul, „pierzând în acea noapte încredere în privinţa armatei sale… a părăsit pe ascuns tabăra, luând-o la fugă în chip ruşinos” (G. Mercati). În realitate, oastea rumeliotă şi garda imperială au reuşit să-l protejeze pe sultan, scopul principal al atacului nefiind atins. Pagubele în rândul turcilor au fost însă însemnate, iar cele ale muntenilor, minime.

Foto: Theodor Aman – Bătălia cu facle

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI