15 februarie| Ziua națională a lecturii, sărbătorită la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: Povești, jocuri și activități pentru prichindei și atelier de traduceri pentru liceeni
Începând din 2022, lectura are o zi a ei, de sărbătoare, la nivel național! Data de 15 februarie a devenit Ziua națională a lecturii, iar asta nu poate decât să ne bucure. Încă o ocazie de a promova cartea și importanța cititului, atât pentru minte, cât și pentru suflet.
La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, activitățile pregătite pentru această ocazie îi vor avea în centru pe cei mai mici dintre viitorii noștri cititori. Asta fără a-i neglija pe cei mari, pe care îi îmbiem cu recomandări, recenzii și expoziții de carte.
La solicitarea primită din partea educatoarelor Grădiniței cu Program Prelungit nr. 8/9 Alba Iulia, parte dintre bibliotecarele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba vor merge miercuri, 15 februarie 2023, „în delegație” la grupele de prichindei, cu proiectul de animație culturală „Jurnal de călătorie”. Preșcolarii vor avea parte de povești, jocuri și activități, toate pornind de la lectura unor cărți specifice vârstei lor.
De la ora 12.00, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” va avea loc primul atelier de traduceri din acest an, coordonat de traducătoarea Sonia Elvireanu. Scriitorul adus de această dată în atenția elevilor va fi Aurel Pantea. Participanților le va fi propusă o poezie semnată de cunoscutul autor contemporan, pe care o vor traduce în limba franceză, urmând ca la o întâlnire viitoare să aibă ocazia să i-o citească, în limba lui Voltaire, chiar scriitorului invitat în mijlocul lor.
Activitățile dedicate Zilei naționale a lecturii, organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pot fi urmărite pe pagina de Facebook a instituției de cultură, începând cu ora 8.00.
După cărți pentru mici și pentru mari, vă așteptăm la bibliotecă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

