15 cadre medicale, condamnate la închisoare după ce au eliberat peste 1.000 de adeverințe medicale false, pentru permis de portarmă sau școala de șoferi
Magistrații din cadrul Tribunalului Vaslui au condamnat 15 cadre medicale din Vaslui și Bacău, la închisoare, pentru eliberarea unui număr de peste 1.000 de atestări ale stării de sănătate atât pentru deținătorii de permis portarmă cât și pentru viitorii șoferi, sentința nefiind definitivă.
Judecătorii Tribunalului Vaslui au pronunţat ieri, 14 ianuarie, sentinţa într-un dosar în care mai multe cadre medicale, alături de patroana clinicii la care lucrau şi de un administrator de şcoală de şoferi, au fost judecaţi pentru fals, respectiv constituire de grup infracţional organizat.
Citește și: Bandă periculoasă de spărgători, care au ”terorizat” Alba Iulia: 5 jafuri, în 2 luni, cu un prejudiciu de aproape 170.000 de lei, trimisă în judecată
Mai precis, cadrele medicale care îşi desfăşurau activitatea la o clinică privată din Bacău, New Central Med, au fost acuzate că au emis adeverinţe medicale în fals, respectiv fişe medicale pentru şoferi şi certificate medicale pentru atestarea stării de sănătate pentru deţinătorii de permis portarmă, conform Adevărul.
Cea mai aspră pedeapsă a fost aplicată patroanei clinicii: 3 ani închisoare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, 60.000 de lei amendă pentru instigare la folosire a instrumentelor false în formă continuată și 3 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat.
În 2020, aceasta a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, astfel că în urma contopirii a rezultat o pedeapsă de 8 ani şi 4 luni închisoare.
Magistraţii Tribunalului Vaslui au dispus desfiinţarea totală a 1.004 fişe medicale emise în fals de cadrele medicale.
Citește și: Ce pedeapsă a primit un brancardier care a furat produse dintr-un supermarket din Aiud și a lovit paznicul care încerca să-l oprească
Ancheta în acest caz a inceput după ce fostul preşedintele al Colegiului Medicilor Vaslui a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reclamând modul în care sunt eliberate fişele medicale pentru viitorii şoferi.
Acesta acuza că sunt multe cazuri în care medicii nici nu-i văd pe cei cărora le eliberează documente medicale din care reiese că sunt apţi pentru a conduce vehicule, deşi persoanele respective suferă de afecţiuni grave, incompatibile cu şofatul.
Reprezentanţii clinicii New Central Med au negat acuzațiile.„Medicii noştri sunt responsabili şi răspund pentru ceea ce fac. Ca medic de familie, ea trebuie să elibereze aceste adeverinţe gratis, nu contra cost, aşa cum procedează cu pacienţii”, a declarat reprezentanta New Central Med, Elena Nitescu.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 14 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale