15-16 martie: Procesiune cu icoana Maicii Domnului Pantánassa – Împărăteasa tuturor la Alba Iulia
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia şi Parohia Ortodoxă Alba Iulia – Orizont vă invită să luaţi parte la bucuria aducerii icoanei Maicii Domnului Pantánassa – Împărăteasa tuturor, de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos (Grecia). Este o icoană pictată pe lemn, copie a icoanei făcătoare de minuni PANTÁNASSA, vindecătoarea de cancer, de la această mănăstire, donată bisericii parohie ortodoxe din cartierul Orizont.Procesiunea se va organiza cu binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, vineri, 15 martie 2013, de la ora 14.00, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Potrivit părintelui Sabin Vodă, icoana va rămâne la Catedrală, spre închinare, până a doua zi, după care se va face o procesiune la două biserici din Alba Iulia şi la Secţia de Oncologie de la Spitalul Judeţean Alba, apoi icoana va rămâne la Biserica „Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Grigorie Palama” din cartierul Orizont.
Vă prezentăm programul procesiunii:
Vineri, 15 martie 2013
14.00 – Primirea icoanei la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia de către soborul catedralei şi procesiune în jurul catedralei
14.20 – Cuvânt de întâmpinare în Catedrala Reîntregirii rostit de către IPS IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei
14.30 – Paraclisul Maicii Domnului PANTÁNASSA – Grupul Psaltic „Lumină Lină”, condus de prof. Laurenţiu Truţă
15.30 – Psaltirea Maicii Domnului, citită la strană de elevi şi studenţi teologi
18.00 – Pavecerniţa mică şi Acatistul Bunei Vestiri
19.30 – Psaltirea Maicii Domnului, citită la strană de elevi şi studenţi teologi
Sâmbătă, 16 martie 2013
08.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur în Catedrală
10.00 – Întâmpinarea icoanei şi procesiune în jurul Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba Iulia
10.20 – Cuvânt de întâmpinare rostit de către Pr. Florin Botezan
10.30 – Paraclisul Maicii Domnului PANTÁNASSA – strana bisericii
12.00 – Procesiune cu icoana în Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Alba
13.30 – Primirea icoanei în Biserica Sfântul Nicolae din Miceşti
15.00 – Procesiune cu icoana Maicii Domnului PANTÁNASSA în cartierul Orizont
16.00 – Primirea icoanei în Biserica „Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Grigorie Palama” şi cuvânt de întâmpinare rostit de către Pr. Sabin Vodă
16.30 – Paraclisul Maicii Domnului Pantánassa şi Vecernia cu litie – Grupul Psaltic „Lumină Lină”, condus de prof. Laurenţiu Truţă
„Invităm pe toţi preoţii şi credincioşii noştri să ia parte la această bucurie duhovnicească, acum înainte de începutul Postului Mare. Maica Domnului PANTÁNASSA – ÎMPĂRĂTEASA TUTUROR să ne binecuvinteze, să ne mângâie cu al său har, să ne ocrotească şi să ne întărească în toate zilele vieţii noastre”, a transmis părintele Sabin Vodă.
Scurt istoric al icoanei Maicii Domnului Pantánassa
Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obşte care s-a închinoviat la Vatopedi, mănăstire care a devenit astfel din nou de obşte în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:
Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.
Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domnului Pantánassa.
De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost aduse – la cererea Patriarhului Moscovei – trei copii ale icoanei Pantánassa: una la biserica Tuturor Sfinţilor din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam. Iată însă că Maica Domnului are de acum mai multe icoane Pantánassa vindecătoare de cancer şi în România: la biserica Rusă din Bucureşti, la Mănăstirile Oaşa şi Râmeţ din judeţul Alba, la Catedrala din Timişoara şi la o biserică din Suceava.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului
Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului De la 25 august 2026, România are un nou cadru legislativ în materie de urbanism și construcții. Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor schimbă inclusiv regulile pentru lucrările care pot fi executate fără autorizație de construire. Cea mai importantă […]
Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud
Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află și un proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács […]
Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea
Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea În România funcționează, în prezent, cinci colegii naționale militare, toate aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Rețeaua este construită ca o verigă de pregătire între învățământul gimnazial și instituțiile militare de învățământ superior, având rolul de a forma elevi atât din […]