14.000 de euro pe an – cotizația Consiliului Local Alba Iulia către AIDA Transport Local
Consilierii locali vor dezbate vineri, 26 iulie, proiectul de hotărâre privind plata cotizaţiei pe anul 2013 a Consiliului Local Alba Iulia către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia (AIDA) Transport Local.
Potrivit Procesului verbal al Adunării generale a membrilor componenţi ai AIDA, din martie 2013, cotizaţia anuală este stabilită la 1 leu/ locuitor în cadrul fiecărei localităţi, astfel că, luând în considerare rezultatele recensământului efectuat în anul 2011, CL Alba Iulia are de plătit 63.536 de lei (aproximativ 14.000 de euro).
Pe lângă cotizația municipiului Alba Iulia, conform necesarului estimat de resurse financiare pentru anul 2013, comunele membre ale AIDA-TL trebuie să achite următoarele sume: Ciugud – 17.431 lei; Sîntimbru -27.017 1ei; Ighiu – 8.906 1ei; Galda de Jos – 25.073 1ei; Cricău – 9.532 1ei; Întregalde – 6.867 1ei.
Cel mai probabil, proiectul de hotărâre va fi aprobat în ședința de Consiliu Local (în ciuda anunțului făcut de aleșii PNL care au declarat că vor vota împotriva achitării respectivei sume de bani), numărul de voturi necesare fiind întregit cu cele ale consilierilor PSD. Potrivit unor surse, în schimbul sprijinului acordat, aceștia vor primi la rândul lor ajutor din partea aleșilor PDL, pentru aprobarea propriului proiect de hotărâre privind ”Acordarea unor facilităţi la transportul public local de persoane, pentru elevii cu domiciliul în municipiul Alba Iulia”.
Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) în care Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia este membru fondator, reprezintă o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ constituită pentru furnizarea serviciului de transport public local. Scopul AIDA – TL este înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de transport public local din cadrul asociaţiei, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre.
Prin hotărârea consiliului de administrație format din: Mircea Hava – președinte și Gheorghe Damian (primarul comunei Ciugud), Ioan Iancu Popa (primarul comunei Sîntimbru, Romulus Raica (primarul comunei Galda de Jos), Emil Lupșan (primarul comunei Cricău), Traian Rusu (primarul comunei Ighiu) și Teodor Florea (primarul comunei Întregalde) – membrii, AIDA-TL este condusă, de la începutul acestui an, de Dorin Nistor care a fost desemnat să ocupe funcția de director.
Cheltuielile estimate pentru funcționarea AIDA-TL în 2013 sunt în valoare de 276.085 de lei din care, 147.600 de lei reprezintă salarii (pentru director și 2 angajați) iar 40.985 de lei (3.415 lei pe lună) reprezintă contribuții aferente salariilor.
Tot pentru buna funcționare a asociației au fost prevăzute pentru acest an cheltuieli de 6.000 de lei pentru deplasări, 10.000 de lei pentru mobilier, 9.000 de lei pentru ”aparatură birotică” și 71.000 de lei pentru ”cheltuieli prestații” (autorizații, studii, servicii de contabilitate).
Veniturile asociației provin din cotizații și contribuții (1 leu/locuitor) ale membrilor AIDA-TL: Alba Iulia, Ciugud, Sîntimbru, Galda de Jos, Cricău, Ighiu și Întregalde, banii fiind plătiți din bugetele locale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat la vot: A strâns doar 134 de voturi
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat la vot: A strâns doar 134 de voturi Parlamentul a respins luni, 14 iulie 2025, prin vot, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Guvernul rămâne în funcție, iar legea austerității, asupra căreia Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea, va intra în vigoare dacă va trece și testul controlului […]
FOTO | Noul bazin de înot de la Sebeș prinde contur. Primar: „Speranța noastră este ca lucrările să fie finalizate în toamnă”
Noul bazin de înot de la Sebeș prinde contur. Primar: „Speranța noastră este ca lucrările să fie finalizate în toamnă” Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor s-a aflat din nou pe șantierul noului bazin de înot. El a reiterat în context importanța acestei investiții pentru comunitatea locală. Citește și: Costuri actualizate pentru bazinul de înot de […]
FOTO | Ample lucrări de întreținere a drumurilor județene din Alba: Unde se acționează
Ample lucrări de întreținere a drumurilor județene din Alba: Unde se acționează În județul Alba sunt desfășurare lucrări ample de întreținere a drumurilor județene, a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. Citește și: FOTO | Drumul Mănăstirilor (DJ 750 C) va fi MODERNIZAT complet. Este cea mai mare investiție din acest an din […]