13 septembrie 2026 | Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul
Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul
Alba Iulia va deveni, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026 scena unui moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai ISU „UNIREA” Alba vor purta torțe aprinse prin Cetatea Alba Carolina, într-un gest simbolic de recunoștință pentru cei care și-au sacrificat viața pentru libertate, independență și pentru apărarea semenilor.

„Cu prilejul împlinirii a 178 de ani de la gestul eroic al pompierilor din Dealul Spirii, în semn de respect pentru sacrificiul suprem pentru apărarea libertății și independenței poporului nostru, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba aduce un omagiu eroilor pompieri căzuți la datorie de-a lungul timpului printr-o ceremonie simbolică de retragere cu torțe care vor fi purtate aprinse de aproape 200 de salvatori!
Ceremonia solemnă de aprindere a torțelor va avea loc pe Esplanada Catedralei Încoronării din inima Cetății Alba Carolina pe acordurile muzici militare intonată de fanfara Centrului de Cultură “Augustin Bena” din Alba Iulia.
Vă invităm să luați parte alături de noi la acest moment de o profundă încărcătură simbolică, duminică, 13 septembrie pe următorul traseu și după următorul program:
*Ora 20.00 – plecarea plutoanelor de pompieri din parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor – Monumentul Unirii – Podul de sticlă – Esplanada Catedralei Încoronării.
*Ora 20.20 – Momentul solemn de aprindere a torțelor.
*Ora 20.40 Retragerea cu torțe aprinse pe traseul Podul de sticlă – Parcul Unirii – Bulevardul Transilvaniei.
Vă așteptăm să fiti alături de noi!”, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba – Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba Iulia.
sursa foto: ISU Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
4 noiembrie 2026 | Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Elevii vor afla informații utile privind procesul de selecție și admitere, oferta educațională, baza materială și didactică a instituției
Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Elevii vor afla informații utile privind procesul de selecție și admitere, oferta educațională, baza materială și didactică a instituției Miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 16.00, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” organizează Ziua Porților Deschise. Activitatea este inclusă în seria de […]
28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 28 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
FOTO | Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru combaterea migrației ilegale: 14 cetățeni străni, cu drept de muncă, verificați
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru combaterea migrației ilegale: 14 cetățeni străni, cu drept de muncă, verificați Polițiștii din orașul Ocna Mureș și cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au desfășurat la data de 27 octombrie 2026, în intervalul orar 11.00 – 14.00, o acțiune care a avut drept scop prevenirea și […]
