12 noiembrie: Ziua în care se năștea câştigătoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii. Nadia Comăneci împlinește astăzi 58 de ani. Portretul unei LEGENDE

În urmă cu 58 de ani, în municipiul Onești, din județul Bacău, avea să se nască, din dragostea lui Gheorghe și a Ștefaniei-Alexandrina, o fetiță care va fi botezată după numele unui personaj dintr-un film de producţie rusă, Nadejda – care în traducere înseamnă „Speranță”. Peste câțiva ani, aceasta avea să devină „Zeița de la Montreal”.

Nu s-a născut în SUA, dar s-a făcut un film după viaţa ei. Nu s-a născut în Rusia, dar gimnastica modernă începe cu ea. Nu s-a născut în China, dar miliarde de oameni au făcut poze cu ea. S-a născut în România, mai precis la Oneşti, şi o cunoaşte o lume întreagă. Ea este Nadia. E de ajuns să-i spui prenumele şi oricine îţi va spune despre Montréal şi despre primul zece din istoria Jocurilor Olimpice, chiar şi cei care atunci încă nu se născuseră.

Totuși, viața sa n-a început însă sub semnul norocului. Medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire bebelușului care a intrat în lume pe 12 noiembrie 1961. Avea o malformație, iar doctorii credeau că dacă va răzbate va rămâne cu un handicap mintal. Prognoza sumbră a fost infirmată, spune Nadia, pentru că la sfatul bunicii, mama sa, Ștefania, a dus-o într-o duminică la biserică şi a trecut-o de trei ori peste prag.

„La puțin timp, malformația îmi dispăruse ca prin minune”, continuă ea. La o săptămână după ce Gheorghe şi Ştefania Comăneci şi-au dus fata acasă, erau s-o piardă din nou. Acoperișul casei a căzut. Bunicul Nadiei a găsit că e momentul unei clipe de tandrețe şi a luat-o în brațe. La câteva secunde, acoperișul se prăbușea. Nadia era din nou salvată.

„Sportul e uimitor pentru că te structurează, te organizează, îți dă obișnuința de a-ţi fixa ținte”

După ce plânsetele primului an de viață au devenit istorie, micuța Comăneci a început să se transforme într-un mic terorist. Nu avea deloc astâmpăr, se bătea cu băieții. La trei ani a început să meargă la grădiniță, acolo unde Marcel Duncan i-a făcut cunoștință cu gimnastica. Chiar şi așa, fetița cu două codițe deborda de energie. „Scotea tot praful din perne şi a reușit să rupă canapeaua încercând să stea în cap”, povestea mama Nadiei pentru Daily Mirror.

În anul 1967 începe să practice gimnastica la clubul din oraşul natal, sub îndrumarea antrenorilor Márta şi Béla Károlyi, care aveau să emigreze ulterior în SUA, devenind antrenori ai multor gimnaste americane. Trei ani mai târziu, în 1970 concurează în premieră la campionatele naţionale de gimnastică din partea Clubului Sportiv Şcolar din Oneşti.

Micuța „Speranță” reușește la vârsta de 13 ani să izbuteascp primul său succes major, câștigând trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din anul 1975, de la Skien, Norvegia, fapt ce a determinat agenția de presă United Press International să o numească „Atleta Anului”, în noiembrie acelaşi an.

Însă momentul de cotitură al carierei sale a venit în anul 1976, atunci când, la  Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, a devenit prima gimnastă din istorie care a obținut scorul perfect – nota zece (prima pe data de 18 iulie 1976), şi asta de nu mai puţin de șapte ori, deşi tabela electronică a afişat de fiecare dată nota 1,00, nefiind concepută pentru nota maximă. A câștigat atunci trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (cu echipa) și bronz (la sol).

Interesant este că evoluţia Nadiei în concursul pe echipe a făcut ca organizatorii JO de la Montreal să acorde gimnastelor noastre şi mai multă atenţie, astfel că s-a decis ca fetele noastre să călătorească cu un autocar special – până atunci mergeau alături de concurente din alte ţări – iar escorta a fost dublată.

La întoarecerea în România, autorităţile comuniste i-au acordat distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

„Nu regret şi nu aş schimba nimic din ce mi s-a întâmplat în viață. Dacă unești punctele, iese persoana care sunt eu astăzi.”

Însă anul 1976 avea să aibă şi o altă semnificație pentru ea. Nu devenise încă o legendă. Era o micuță cu coadă de cal din România care participa la Cupa Americii, la Madison Square Garden. S-a impus la individual compus, iar la masculin câștiga un băiat blond din America. Un fotograf l-a rugat pe Bart, pe atunci de 18 ani, să o sărute pe obraz pe fata care stătea lângă el şi avea în brațe un trofeu mare. În 1976 s-au sărutat pentru prima oară Nadia şi Bart, care aveau să se căsătorească în 1996 la București. Când s-au regăsit, ea nu-şi mai amintea de acest moment, dar Bart îl păstrase undeva. Poza cu primul lor sărut a fost publicată în acel an în New York Times.

În viața Nadiei a intrat nepoftită adolescența cu revoltele şi depresiile ei. Era tânără şi mai putea să meargă la o Olimpiadă. Schimbările fizice aveau să o debusoleze însă. A crescut 10 centimetri şi s-a îngrășat zece kilograme. În 1977, Bela nu mai era antrenorul ei, în același an Ştefania şi Gheorghe Comăneci divorțau, iar Nadia era la București. Un an mai târziu, a băut înălbitor şi a fost internată în spital. Un alt episod pe care îl păstrează într-o cutie din pod. S-a întors la Bela în același an, iar în 1979, a mai scris o filă de istorie pentru sportul românesc. O filă scrisă cu mulă durere, având mâna stângă infectată.

Moscova a găsit-o pe Nadia la 18 ani transformată total. Înaltă, suplă şi cu o altă coafură. Pletele prinse în coadă dispăruseră, dar magia şi talentul erau tot acolo. Deşi controversele s-au înghesuit, Nadia a fost minunată. Alte două medalii de aur. Un an mai târziu, ea alege să se întoarcă în țară, deși soții Karolyi au rămas în SUA. „Am fost tristă atunci, nu știam ce se va întâmpla cu fetele”, povestește Nadia. S-a întors pentru familie şi a concurat la Universiada de la Bucureşti. Atunci a spus adio sportului pe care l-a iubit enorm.

9 medalii olimpice are în palmares Nadia Comăneci, dintre care cinci de aur, trei de argint şi una de bronz, cucerite în 1976 la Montreal şi în 1980 la Moscova

Aceasta a fost ultima ediţie a Jocurilor Olimpice la care Nadia a participat, însă retragerea definitivă din activitatea competiţională a avut loc în anul 1984, an în care a primit şi Ordinul Olimpic din partea lui Juan Antonio Samaranch, președintele de la acea vreme al Comitetului Olimpic Internațional.

În perioada 1984 – 1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a antrenat echipele de gimnaști juniori.

4 distincții mondialea adunat Nadia Comăneci în carieră, două de aur și două de argint. La Campionatele Europene ea strâns 12 medalii

În 1991, Nadia s-a mutat în Oklahoma. „La început, am fost foarte curioasă. Nu dorea nimic în schimbul faptului că mă ajuta”, a spus ea. În 1994, chiar pe 12 noiembrie, de ziua ei, Bart a cerut-o în căsătorie la Amsterdam. Ea a acceptat. În 1996, la Bucureşti, ea 34 de ani şi jumătate, el 38, s-au căsătorit. Nadia îmbrăca rochia de mireasă, la doi ani după ce revenise în România după fuga din 1989.

Nadia Comăneci este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Președinte Onorific al Federației Române de Gimnastică – din 1996, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român – din martie 2002, Ambasadorul Sporturilor Românești, Vicepreședinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică.

În anul 2000, Nadia primește Ordinul Național „Steaua României”.

În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte „Scrisori către o tânără gimnastă” („Letters to a Young Gymnast”).

În ianuarie 2007, cotidianul spaniol „El Mundo Deportivo”, a desemnat-o sportiva secolului XX, în urma unui sondaj realizat în rândul a 60.000 de iubitori ai acestui sport, iar World Records Academy a omologat, în acelaşi an, recordul reușit de Nadia Comăneci, la Jocurile Olimpice de la Montreal – șapte note de 10 la o singură ediție a Jocurilor Olimpice.

A înfiinţat Fundaţia „Nadia Comăneci”, care are ca principal obiectiv încurajarea, susţinerea şi promovarea performanţei în orice domeniu, pornind de la rezultatele sportive, la dezvoltarea educaţională şi profesională, până la calitatea vieţii şi a familiei. În anul 2009, fundaţia sa a lansat păpușa Nadia, cu sprijinul fabricii Arădeanca, parte a programului social „10 pentru gimnastică”.

Nadia a creat şi o clinică de caritate în București pentru a ajuta copiii orfani din România. Ca urmare a acestui gest generos, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Galei femeilor de succes, Nadia Comăneci a fost desemnată Femeia anului 2009 la categoria campanii umanitare de succes. Şi tot în 2009, Patriarhul Daniel i-a acordat Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

În volumul intitulat „Nadia”, scris de regretatul Ioan Chirilă, aceasta a găsit cea mai potrivită caracterizare pentru ce a însemnat Nadia Comăneci pentru gimnastica mondială: „Nadia a fost un moment unic în istoria gimnasticii. Cu ea se încheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmează sunt mici capodopere tehnice cărora le lipseşte însă farmecul inegalabil al fetei din Oneşti”…

La mulți ani, dragă Nadia!

 

surse: Gazeta Sporturilor, Radio România

Darius BUZGURE

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...