12-16 iulie| Sărbătoarea Muzicii 2023, la Alba Iulia: Sunetul cucerește, din nou, Cetatea Alba Carolina
12-16 iulie| Sărbătoarea Muzicii 2023, la Alba Iulia: Sunetul cucerește, din nou, Cetatea Alba Carolina
Organizată pentru prima oară în 1982, în Franța, Sărbătoarea Muzicii- Fête de la Musique a devenit rapid un fenomen global, peste 120 de țări și mai bine de 1000 de orașe din toată lumea îmbrățișând conceptul și tranformându-l în cea mai amplă manifestare muzicală de pe planetă.
De mai bine de 10 ani, Alba Iulia s-a alăturat celor care celebrează sunetul în cele mai elevate forme ale sale și organizează, în fiecare vară, Sărbătoarea Muzicii. Anul acesta, evenimentul va fi unul de calibru, aducând împreună, în patru locații emblematice din Cetate, de la rock la fanfară, chitare clasice, șansonete și până la muzică simfonică, într-o fuziune cum doar la Fête de la Musique este posibilă.
“Arta, în general și muzica, în special, sunt liantul perfect care unește popoare, culturi și, cel mai important, inimi. Asta face în fiecare an și Sărbătoarea Muzicii de la Alba Iulia. Ni-i aduce aproape pe frații din Chișinău și ne aduce pe scenă sau în alte locuri din Cetate, bucuria absolută a muzicii. Sunt onorat să îi invit pe toți albaiulienii, dar și pe turiști, să ne bucurăm împreună de sunet de cea mai înaltă clasă, aici, la noi acasă, în Cetatea Marii Uniri” spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Avanpremiera ediției 2023 a Sărbătorii Muzicii la Alba Iulia va avea loc miercuri, 12 iulie, de la 6 seara, la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Mihail”. Aici este programat un recital extraordinar de pian și muzică de cameră susținut de Vladimir Gligor Lungan – pian, Orsolya – Beatrix Csata – vioară, Ștefan Ciceu – violoncel și Teo Mondiru – flaut.
Citește și: 14-16 iulie 2023| Sărbătoarea Muzicii la Alba Iulia: Lupii lui Calancea, concert de chitare clasice și alte surprize muzicale. PROGRAM
Prima zi a festivalului, vineri, 14 iulie, va fi dedicată celebrării înfrățirii dintre Alba Iulia și Chișinău, capitala Moldovei. Va include o serie de evenimente culturale remarcabile, conexe muzicii – prezentări multimedia și lansări de carte la Muzeul Principia – și se va încheia cu… folclorock marca Lupii lui Calancea & Guz, pe scena mare din Piața Cetății, de la ora 21.
Tot vineri, Cetatea și albaiulienii vor primi în dar o nouă locație în care artele să se poată exprima libere. Este vorba de curtea interioară a Palatului Principilor, recent restaurat. Aici este programată Simfonia Păcii, un spectacol al orchestrei Grenzenlos din Luchau, Brandenburg (DE).
Seara de sâmbătă, 15 iulie, îi aduce pe scena din Piața Cetății, începând cu ora 21, pe artiștii Teatrului de Balet Sibiu, într-un spectacol plin de emoție și grație:
„În numele bucuriei”. Apoi, de la 10 fără un sfert seara, Alexandra și Dragoș Horghidan – Duo Kitharsis – duc sunetul chitarelor clasice la cu totul alt nivel, în show-ul „Fandango”. La câteva zeci de metri și cu câteva minute mai devreme, începând cu ora 19:30, curtea Palatului Principilor va fi gazda perfectă pentru un spectacol efervescent, „Flautul Fermecat – Șansonete și șuete”, pus în scenă de Ion Bogdan Ștefănescu – flaut, Fernando Mihalache – acordeon, Ionuţ Baranga – contrabas și Bogdan Constantin – percuție.
Ultima seară a Sărbătorii Muzicii, cea de duminică, 16 iulie, are programate două evenimente excepționale. De la ora 19:30, în curtea interioară a Palatului Principilor, Horia Mihail face magie pe clape, în „Pianul Călător” iar de la ora 21, pe scena din Piața Cetății, îi vom vedea la lucru pe „ Cei 3 Tenori”, împreună cu soprana Irina Baianț, într-un spectacol magistral sub bagheta maestrului Daniel Jinga.
În fiecare dintre cele 3 seri ale evenimentului, fanfara comunității locale – Alba Iulia Bass & Drums, creată în urma unui proiect local de bugetare participativă, va susține microrecitaluri la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina, începând cu orele 18:45.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Curier Județean
CTS Alba, apel urgent pentru donare de sânge și trombocite: Doi pacienți tineri au nevoie urgent de sânge și trombocite, grupa A pozitiv sau A negativ
CTS Alba, apel urgent pentru donare de sânge și trombocite: Doi pacienți tineri au nevoie urgent de sânge și trombocite, grupa A pozitiv sau A negativ Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba a făcut marți, 21 iulie 2026, un apel urgent pentru donare de sânge și trombocite. „Doi pacienți tineri, cu stare septică și politraumatism, […]
Definitivat 2026 în Alba: Promovabilitatea a scăzut față de anul trecut. Nicio medie de 10
Definitivat 2026 în Alba: Promovabilitatea a scăzut față de anul trecut. Nicio medie de 10 Rezultatele inițiale ale examenului național de definitivare în învățământ, publicate de Ministerul Educației, marți, 21 iulie 2026, indică o ușoară scădere a promovabilității în județul Alba comparativ cu sesiunea precedentă. Dacă în 2025 rata de promovare a fost de 72,3%, […]
20-22 iulie 2026 | Concurs de orientare turistică și vizite de studiu dedicate studenților UAB în Țara Hațegului
Concurs de orientare turistică și vizite de studiu dedicate studenților UAB în Țara Hațegului Chiar dacă este vacanță, studenții Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia de la specializările Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, Educație Fizică și Sportivă, Cercetarea, Conservarea şi Valorificarea Patrimoniului Istoric și Administrarea Afacerilor în Comerț, Turism și Servicii, se află în […]








