119, numărul unic național pentru raportarea oricărei forme de violență, neglijare sau abuz asupra copiilor
119, numărul unic național pentru raportarea oricărei forme de violență, neglijare sau abuz asupra copiilor
Proiectul „Sistem Next Generation 119” este dezvoltat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, și prevede alocarea unui număr unic național pentru raportarea cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului.
Citește și: Aproape 300 de copii din Alba, victime ale abuzurilor sexuale, fizice și emoționale, neglijării și exploatării, în primele 8 luni ale anului 2023

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) sunt parteneri într-un proiect, cu o valoare totală de 66.874.370,41 lei, finanţat din fonduri europene pentru dezvoltarea liniei unice naţionale destinate copiilor – 119.
Proiectul „Sistem Next Generation 119” presupune dezvoltarea şi modernizarea instrumentelor digitale de alertare, identificare şi intervenţie pentru copii, asociate numărului unic naţional 119, număr destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului.
Proiectul se implementează în perioada septembrie 2024 – februarie 2027 şi este cofinanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027, P2.Digitalizare în administraţia publică centrală şi mediul de afaceri.
„Vorbim despre un proiect de importanţă naţională, implementat de ANPDCA în colaborare cu STS, menit să îmbunătăţească protecţia şi sprijinul oferite copiilor din România. Obiectivul principal îl reprezintă facilitarea accesului pentru toţi copiii care au nevoie de sprijin şi ajutor atât la linia de suport pentru copii 119, cât şi la platforma care se va dezvolta în paralel. Concret, vor fi create şi modernizate soluţii digitale avansate care să permită raportarea eficientă a cazurilor de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului. Prin intermediul numărului unic naţional 119, care este deja o resursă importantă în protecţia copiilor, vom facilita intervenţia promptă şi coordonată a autorităţilor responsabile, vom reuşi să-i consiliem, să-i îndrumăm şi să-i sprijinim rapid pe toţi copiii şi tinerii care vor suna la acest număr pentru a cere un sfat, o informaţie sau chiar ajutor”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero.
Directorul STS, Ionel Sorin Bălan, a precizat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale participă în calitate de partener în acest proiect complex atât cu soluţii digitale şi tehnologii avansate, cât şi cu cei mai buni specialişti.
În cei doi ani şi jumătate de implementare, proiectul urmăreşte extinderea facilităţilor oferite de serviciul 119 prin dezvoltarea unor noi aplicaţii şi platforme necesare asigurării asistenţei pentru copiii care sunt victime ale abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei alte forme de violenţă, asigurarea unor aplicaţii şi programe suport pentru specialiştii implicaţi în gestionarea numărului unic 119, precum şi asigurarea unor sesiuni de formare a angajaţilor din instituţiile din domeniul protecţiei copilului, se mai menţionează în comunicat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența”
Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența” Un copil nu ar trebui să ajungă în clasa următoare dacă nu a dobândit cunoștințele și competențele stabilite pentru nivelul pe care tocmai l-a parcurs, este de părere Ministrul Educației, iar modul […]
ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal”
ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal” Pensionarii despre care se va constata că au încasat sume mai mari decât cele prevăzute de lege ar putea fi obligați să restituie banii, inclusiv prin executare silită, a explicat la […]
Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare
Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare Camera Deputaților a adoptat, prin vot decizional, proiectul de lege care permite împușcarea a aproape o mie de urși bruni. Inițiativa legislativă îi aparține senatorului UDMR Tanczos Barna. Noua lege interzice vânătoarea femelelor însoțite […]