Curier Județean

11 octombrie 2024 | Ziua Școlii Ardelene la Palatul Cultural din Blaj: Expoziții etnografice și de carte, conferință Ioan Bolovan și recital Nicolae Furdui- Iancu

Bera Larisa

Publicat

în

11 octombrie 2024 | Ziua Școlii Ardelene la Palatul Cultural din Blaj: Expoziții etnografice și de carte, conferință Ioan Bolovan și recital Nicolae Furdui- Iancu

În data de 11 octombrie a fiecărui an se sărbătorește Ziua Școlii Ardelene, dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de mișcarea cunoscută sub numele de Școala Ardeleană. A fost stabilită această dată, deoarece la 11 octombrie 1754, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice și moderne din istoria românilor.

Citește și: 7 octombrie. Clubul de engleză „English 4 Kids„ la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Tema propusă, „Buildings around the World”

Fiind un an cu o încărcătură specială, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza la Blaj, în data de 11 octombrie 2024, o serie de manifestări culturale care vor începe la ora 16:00 cu depunere de flori la sediul primei şcoli cu predare în limba română din Transilvania.

Începând cu ora 16:30, toate manifestările culturale vor avea loc în sediul Palatului Cultural din Blaj, după următorul program:

Ora 16:30
-RomânIA tradițională – Zona Târnavelor în arta populară. Expoziție etnografică;
-Expoziţie de carte veche din colecția Muzeului Național al Unirii;
-Avram Iancu și Blajul. Expoziţie tematică de carte;

Ora 17:00
-Mesajul Preafericitului Cardinal Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia și mesajele organizatorilor şi ale partenerilor
-Conferința „Avram Iancu și Spiritul Școlii Ardelene”, susținută de Acad. Prof. univ. dr. IOAN BOLOVAN, director al Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca, institut al Academiei Române
-Eveniment editorial susținut de VASILE GEORGE DÂNCU, director la Editura Școala Ardeleană: Seria „AVRAM IANCU 200”: Avram Iancu. O viață de erou de Silviu Dragomir; Avram Iancu. Dramă. 1934 de Lucian Blaga; Avram Iancu, făuritor de istorie națională de Mircea Popa; Glonțul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu. Teatru de Mircea Tomuș; Avram Iancu. Secvențe biografice de Ionuț Țene; Avram Iancu și epoca sa de Nicolae Buta; Avram Iancu. Eroul zilelor noastre de Mircea-Gheorghe Abrudan, Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, Ela Cosma, Loránd L. Mádly, Sorin Șipoș, Varga Attila. Proiect editorial realizat de Asociația Cluj24.
-Aniversări culturale: prof univ. dr. CORNEL TATAI-BALTĂ și prof. ANA HINESCU;
-Recital cultural-patriotic – NICOLAE FURDUI-IANCU și Grupul instrumental „Crai Nou”.

Întregul program este realizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj, Palatul Cultural Blaj, Biblioteca Municipală „Şcoala Ardeleană” Blaj, Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj , Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, ASTRA – Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj cu Cercurile ASTRA din Blaj, Valea Lungă și Pănade, Fundația Transilvania Leaders și Editura Şcoala Ardeleană. Pentru cei care nu reușesc să ajungă la Blaj, sărbătorirea a 270 de ani de la înființarea Școlilor Blajului va fi transmisă Live pe pagina www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba.

În Alba Iulia, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pe tot parcursul zilei de 11 octombrie 2024, cei interesați de mișcarea „Școala Ardeleană și de corifeii ei vor putea viziona și consulta cărțile din expoziția tematică organizată cu titlul „Ziua Şcolii Ardelene”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Centrul de colectare prin aport voluntar de la Galați-Zlatna: Aviz de mediu pentru lucrările care mai trebuie făcute pentru finalizarea proiectului

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de colectare prin aport voluntar de la Galați-Zlatna: Aviz de mediu pentru lucrările care mai trebuie făcute pentru finalizarea proiectului Primăria Zlatna a primit din partea Direcției Județene de Mediu Alba avizul de mediu pentru proiectul care vizează finalizarea centrului de colectare prin aport voluntar de la Galați-Zlatna. Lucrările rămase de executat reprezintă aproximativ […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Cum va arăta Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea: Licitația pentru proiectarea refuncționalizării unei gospodării tradiționale a fost lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va arăta Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea: Licitația pentru proiectarea refuncționalizării unei gospodării tradiționale a fost lansată Primăria Cugir a lansat marți, 28 iulie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire prin licitație a contractului de proiectare tehnică pentru obiectivul de investiții „Centrul multicultural dr. Ioan Mihu, Cugir”. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Noi modificări pentru transportul public din Alba Iulia: Ce se schimbă în contractul cu STP

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi modificări pentru transportul public din Alba Iulia: Ce se schimbă în contractul cu STP Primăria Alba Iulia pregătește modificarea contractului de delegare a transportului public local, în contextul investițiilor realizate prin PNRR. Proiectul de hotărâre nr. 300 din 22 iulie 2026, care va intra la aprobare în ședința de joi, 30 iulie 2026 a […]

Citește mai mult