Curier Județean

10 septembrie| Festivalul pastoral „Coborâtul oilor”, la Loman. Târg de produse tradiţionale, expoziție de ovine şi spectacol folcloric

Ioana Oprean

Publicat

în

10 septembrie| Festivalul pastoral „Coborâtul oilor”, la Loman. Târg de produse tradiţionale, expoziție de ovine şi spectacol folcloric

Duminică, 10 septembrie 2023, începând cu ora 11.00, în localitatea Loman din comuna Săsciori, va avea loc sărbătoarea tradiţională pastorală „Coborâtul oilor”.

Petrecerea Divorțaților

Aflat deja la a XI-a ediţie, festivalul reuneşte un număr tot mai mare de crescători de ovine care își vor prezenta în cadrul unei expoziții cele mai frumoase exemplare de ovine şi vor oferi celor prezenţi produse tradiţionale. Atmosfera de sărbătoare va fi asigurată de un spectacol folcloric susținut de ansamblurile artistice ale comunei Săsciori şi de invitaţii lor.

Cea de-a XI-a ediţie a festivalului pastoral „Coborâtul oilor” care va avea loc duminică, 10 septembrie, la Loman, pune în valoare o tradiţie seculară a oamenilor din aceste locuri, aceea a păstoritului turmelor, marcând unul dintre cele mai importante momente din calendarul pastoral, respectiv coborâtul oilor de la munte pentru iernat. Totodată, festivalul aduce în centrul atenţiei şi alte aspecte ale culturii locale, precum obiceiuri gastonomice sau elemente inedite de folclor.

PROGRAM

Ora 11.00
• Expoziție a crescătorilor de ovine
• Târg de berbeci
• Târg de produse tradiționale românești
• Ceremonial religios „Te Deum”
• Obiceiuri și tradiții pastorale

Ora 12.30
• Spectacol folcloric susținut de:
• Ansamblul folcloric „Sufletul Lomanului” din Loman
• Ansamblul „Dorul munților” din Săsciori
• Eugen Mihăilă și Adi Străulea cu formația
• Mirela.Pețrean cu formația
• Bogdan Ciorânu
• Dumitru Stoicănescu
• Florin Toader
• Elena Podean
acompaniați de formația New Orkestar

Eveniment prezentat de Angela Chelaru


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult