Monden-Clubbing

10 decembrie 2025 | SKEPSIS prezintă spectacolul ”În Largul Mării”, ultimul din acest an, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

10 decembrie 2025 | SKEPSIS prezintă spectacolul ”În Largul Mării”, ultimul din acest an, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Miercuri, 10 decembrie 2025, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS prezintă spectacolul ”În Largul Mării”. 

În Largul Mării, după Slawomir Mrozek este unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriul companiei, o comedie absurdă în care umorul negru și notele ironice sunt la ele acasă.

”Vă oferim unul dintre cele mai provocatoare spectacole din repertoriul nostru, la care ne întoarcem mereu cu emoție vie. Ce este individul? Ce este libertatea? Ce este puterea? Ne putem păstra umanitatea atunci când luptăm să supravieţuim?…Iată câteva din întrebările la care vom încerca să găsim răspunsuri… În Largul Mării..”  – Viorel Cioflică.

Dincolo de absurd şi umorul isteţ, cu skepsis, spectacolul provoacă spre o întâlnire cu pasaje care pot avea un impact emoţional puternic. Aşadar, este recomandată participarea minorilor sub 12 ani doar cu acordul părinţilor.

Biletele (20 lei pt adulți; 10 lei pt elevi, studenți, pensionari, copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de Joi, 04.12.2025, între orele 09.00-15.00 și Miercuri, 10.12.2025 până la ora 18.30.

Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2025 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Video | Denisa Balu, tânără interpretă de muzică populară din Alba, lansează o nouă piesă: Cum sună melodia „Pe Sub Stânca Cea Bătrână”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Denisa Balu, tânără interpretă de muzică populară din Alba, lansează o nouă piesă: Cum sună melodia „Pe Sub Stânca Cea Bătrână” Denisa Balu, tânără interpretă de muzică populară din Alba, revine în atenția iubitorilor de folclor cu o nouă producție muzicală deosebită. Piesa, intitulată „Pe Sub Stânca Cea Bătrână”, este însoțită de un videoclip oficial lansat […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Foto | Cine este Miss World 2026: O tânără de 24 de ani a cucerit trofeul

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine este Miss World 2026: O tânără de 24 de ani a cucerit trofeul Joheirry Mola, reprezentanta Republicii Dominicane, a fost desemnată Miss World 2026 în cadrul finalei organizate sâmbătă, 5 septembrie, în Nha Trang, Vietnam. La 24 de ani, tânăra este profesoară, jurnalistă și fondatoarea unei organizații dedicate sprijinirii copiilor și tinerilor din comunități […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

11-13 septembrie 2026 | Programul Festivalului Internațional de Teatru APOLLO, la Alba Iulia: Participă zeci de artiști din 7 țări și România

Ioana Oprean

Publicat

în

11-13 septembrie 2026 | Programul Festivalului Internațional de Teatru APOLLO, la Alba Iulia: Participă zeci de artiști din 7 țări și România Festivalul Internațional de Teatru APOLLO, ediția a XII-a, reunește la Alba Iulia zeci de artiști din 7 țări, care timp de 3 zile vor oferi publicului un program variat de spectacole în diverse […]

Citește mai mult