10-12 mai: 37 de maşini la startul primei etape a Campionatului Naţional Women Rally 2019 – Alba Iulia
Eleganță, perseverență și pasiune: 3 cuvinte cheie pe care le vom putea descoperi weekendul acesta la etapa de debut a Campionatului Național Women Rally 2019, care va avea loc la Alba Iulia pe 10-12 mai. Pe lista de start se află 37 de mașini și 53 de participante din toată țara, dovadă a faptului că acest concept inedit de competiție este bine primit pe scena motorsportului autohton.
Alba, Arad, Brașov, București, Cluj, Constanța, Covasna, Harghita și Vâlcea sunt județele din care doamnele și domnișoarele pasionate de mașini și condus vor călători către Cetatea Alba Carolina, unde vineri seara se vor întâlni la sediul UNIQA Asigurări pentru briefing. Sâmbătă este ziua concursului, care va începe cu un start festiv la ora 10:30 pe strada Militari din incinta cetății, ocazie cu care spectatorii și familiile vor putea cunoaște și încuraja concurentele.
Concursul se va desfășura de-a lungul a două manșe pe un traseu special amenajat, în formatul superspecialelor de raliu. Pentru a facilita primul pas către automobilism și pentru a încuraja femeile să își dezvolte pasiunea pentru viteză într-un mediu organizat, participantele vor lua startul cu mașinile personale, iar testele cronometrate de îndemânare vor fi completate de discuții pe tema conducerii defensive și momente de socializare cu prietenii și familiile.
Cele mai rapide concurente vor fi premiate sâmbătă seara la Museikon, unde va avea loc dineul oficial. Începând cu ora 19:00 invitații vor participa la un tur privat al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, apoi vor urma o serie de momente surpriză alături de partenerii Women Rally.
Prima etapă a campionatului se va încheia duminică, 12 mai, cu o vizită a cetății Alba Carolina pentru concurente, prieteni și familie.
Mai multe detalii despre etapele Campionatului Național Women Rally și modalitatea de înscriere sunt disponibile pe www.womenrally.ro, pe instagram @womenrally.ro și facebook.
Etapa 1 Alba Iulia a Campionatului Național Women Rally este organizată sub egida FRAS și ACR, cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia și al Consiliului Județean Alba.
Evenimentul este susținut de Mercedes-Benz prin Casa Auto Vâlcea, Banca Transilvania, Toskana Garten, UNIQA Asigurări, La Conac.
Parteneri: Casa Pronto, Alpin 57 Lux, Leul de Aur, La Femme Jolie, Agro Transport Alba, Lacalut, Domeniul Ciumbrud, De la Georgia, Casa Auto Sebeș, Mavaro, Academia Doamnelor, Ipec, Primăria Sebeș, Rotary Alba Iulia, Rotary Aiud.
Parteneri media: Radio Unirea, Ziarul Unirea, RallyMax, Autoștiri, Autorally, Clujul de buzunar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării
Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]
Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]
Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]