Rămâi conectat

Curier Județean

ZONĂ de AGREMENT de 14.000 mp la Alba Iulia, pe malul Mureșului, investiție estimată la peste 400.000 de lei. Ce prevede PUZ-ul propus spre aprobare, consilierilor locali

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pe Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia, din 22 martie, se află Documentaţia tehnico-economică – faza SF şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul : ’’Amenajare zone de agrement şi debarcader pe râul Mureş în municipiul Alba Iulia”. Valoarea totală estimată a investiției este de 407.159 de lei iar durata de execuție este de 12 luni.

Direcția de urbanism și amenajare a teritoriului de la Primăria Alba Iulia a elaborat, în luna noiembrie 2018, Planul Urbanistic Zonal și studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ”Amenajare zonă de agrement și debarcader pe râul Mureș”. Documentațiile au fost puse în dezbatere publică iar etapa de consultare a cetățenilor, care au fost invitați să-și prezinte opiniile sau să facă propuneri, s-a încheiat în data de 15 decembrie 2018.

Zona propusa spre reglementare are o suprafață de: 14.018 mp și se află lângă podul din cartierul Partoș, la intrarea/ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș.

Potrivit documentației, zona de agrement va cuprinde alei carosabile și pietonale, zone verzi, spaţii construite (alimentaţie publică, spaţiu sanitar, scenă pentru spectacole, ponton), 44 de locuri de parcare, spaţiu pentru grătare, terenuri de sport, plaje cu nisip, două platforme de camping cu spaţiu pentru acces şi campare cu rulote şi corturi.

Este vorba de locul în care se desfășoară, vara, competiția RowMania, organizată de Ivan Patzaichin.

”În prezent zona studiată se prezintă natural, neamenajată, însă extrem de folosită în sezonul cald de locuitorii muncipiului Alba Iulia și nu numai. Evoluția orașului, dinamizarea acestuia prin investiții remarcabile, atrage după sine o necesitate de a îmbunătăți, zonele de agrement si loisir ale municipiului.

Zona studiată este deja utilizată intens de locuitorii municipiului Alba Iulia, în sezonul cald, ceea ce a atras interesul municipalității, care dorește să vină în întâmpinarea nevoilor orășenești, prin amenajarea zonei, ca agrement, cu multiple posibilități de relaxare și petrecere a timpului liber. An de an, vara aici se desfășoară Competitța de vâslit în canotci inițiată de Ivan Patzaichin, eveniment ce susține în totalitate amenajarea locului descris, potrivit pentru astfel de proiecte”, se arată în documentația citată.

Investiția face parte dintr-un proiect în valoare de 500.000 de euro, finanțat cu banii europeni, derulat de comuna Ciugud prin FLAG Bazinul Mureşului, Secaşelor şi afluenţii acestora.

În cadrul proiectului, opt localităţi (Sântimbru, Ciugud, Alba Iulia, Vinţu, Blandiana, Şibot, Rapold şi Geoagiu) vor beneficia de debarcadere cu ambarcaţiuni ce vor putea fi folosite în scop turistic şi nu numai. Distanţa acoperită este de peste 60 de kilometri, între Sîntimbru – Alba şi Geoagiu – Hunedoara.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată la Spătac: Intervin pompierii din Blaj

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată la Spătac: Intervin pompierii din Blaj Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni seara, în localitatea Spătac. Intervin pompierii din Blaj pentru stingerea flăcărilor. Garda de intervenție Blaj intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Spătac. Din primele informații, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea