Actualitate

Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă, marcată de Centrul Regional ANITP Alba Iulia

Bogdan Presecan

Publicat

în

ANITP trafic persoanePentru marcarea Zilei Mondiale Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă, celebrată la data de 12 iunie, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia, a organizat în data de 11 iunie 2013, o masă rotundă, eveniment la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai organizaţiilor nonguvernamentale, instituţii implicate în prevenirea, combaterea şi asistenţa victimelor traficului de persoane.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit ANITP, „Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă s-a marcat pentru prima dată în 2002, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Muncii, cu scopul de a arăta lumii întregi tratamentul inuman la care sunt supuşi copii din întreaga lume, care sunt forţaţi să muncească de la vârste fragede.

Organizaţia Mondială a Muncii atrage atenţia asupra faptului că aceşti copii sunt obligaţi să muncească în condiţii extrem de dure, care uneori le pun viaţa în pericol, nu au acces la educaţie ori la îngrijiri medicale, iar drepturile de bază nu le sunt respectate.

Evenimentul organizat a vizat îmbunătăţirea activităţii interinstituţionale în lupta împotriva traficului de persoane, activitate desfăşurată în cadrul campaniei de prevenire   a traficului de persoane „A munci este un drept! A exploata munca este o infracţiune!”, scopul campaniei fiind prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă.”

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine  în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

Citește mai mult