Actualitate

Ziua de 9 mai ar putea fi declarată zi de sărbătoare naţională – propunere legislativă, adoptată de Senat  

Ioana Oprean

Publicat

în

Senatul a adoptat luni tacit propunerea legislativă prin care ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională, urmând ca iniţiativa să fie transmisă Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Petrecerea Divorțaților

senatPropunerea a fost inițiată de deputatul liberal Daniel Stamate Budurescu.

„Independenţa proclamată de Parlament la 9 mai 1877 este opera poporului român şi a fost apărată de Armata Română prin participarea la războiul dintre anii 1877-1878. Ostaşii români, avându-i în frunte pe Generalul Alexandru Cernat – comandant de operaţii şi pe domnitorul Carol I – <<Capul Puterii Armate>>, au cucerit independenţa naţională. Congresul de la Berlin, încheiat la 1 iulie 1878, a recunoscut independenţa României, iar ţările europene au încheiat ulterior relaţii diplomatice cu statul român. Având în vedere importanţa zilei de 9 mai 1877 în istoria poporului şi a statului român, propun ca ziua de 9 mai – <<Ziua proclamării independenţei României>> să fie declarată sărbătoare naţională, drept pentru care înaintăm prezenta propunere legislativă în procedură de urgenţă”, argumentează iniţiatorul proiectului.

Guvernul nu susţine proiectul întrucât ziua de 10 mai a fost declarată sărbătoare naţională.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult