Curier Județean

Zeci de persoane și autovehicule verificate la Zlatna: Amenzi de peste 3.200 de lei, aplicate în doar două ore

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zeci de persoane și autovehicule verificate la Zlatna: Amenzi de peste 3.200 de lei, aplicate în doar două ore

Polițiștii din Zlatna au desfășurat miercuri, 22 iulie, o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice. 

Petrecerea Divorțaților

În doar două ore, oamenii legii au verificat 45 de persoane și 31 de autovehicule, iar în urma controalelor au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.282 de lei.

Conform IPJ Alba, la data de 22 iulie 2026, în intervalul orar 13.00 – 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna, sprijiniți de polițiști ai Serviciului Criminalistic Alba au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea unor situații de risc.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 45 de verificări de persoane și 31 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 7 de abateri de natură contravențională, la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.282 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează Trei bărbați vor fi judecați pentru lovire sau alte violențe, după ce un judecător de cameră preliminară de la Judecătoria Alba Iulia a stabilit, prin încheierea pronunțată pe 20 octombrie 2026, că rechizitoriul procurorilor este legal întocmit și […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]

Citește mai mult

Curier Județean

23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult