Actualitate

Zăpada vine, în weekend, cu Ciclonul „Peter”. Ciclonul ”Olaf” s-a stins înainte să ajungă în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Meteorologii de la ANM anunță că Ciclonul „Olaf”, care fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă, din zona scandinavă, s-a stins şi va fi înlocuit cu Ciclonul „Peter”, spun meteorologii ANM.

Vremea va fi închisă în acest sfârşit de săptămână, cu maxime cuprinse între 4 şi 13 grade Celsius, iar Ciclonul „Olaf” care ar fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă s-a stins şi un alt Ciclon, denumit „Peter”, îl va înlocui, potrivit meteorologilor ANM.

„Ciclonul Olaf a evoluat în nordul extrem al Europei, unde s-a şi stins, a murit acolo. A fost un ciclon care s-a dezvoltat în Atlanticul de Nord. Totuşi, prin zonele pe unde a trecut s-a format un alt ciclon, care este în Polonia şi ale cărui extremităţi se vor extinde şi în Europa Centrală şi vor ajunge şi în ţara noastră cu precipitaţii în noaptea de sambătă, la munte, sub formă de lapoviţă şi ninsoare iar în parte de nord, în zonele deluroase, pot apărea şi acolo câteva ninsori”, a precizat, pentru Mediafax, director executiv la Administraţia Naţională de Meteorologie, Florinela Georgescu.

În spatele acestui front intră, de săptămâna viitoare, un alt front atmosferic, mai rece, cu temperaturi negative pe parcursul câtorva nopţi, menţionează sursa citată.

Cel mai frig va fi în Moldova în weekend, unde vom avea 4,5 grade. În Bucureşti vom avea 6,7 grade, cerul va fi noros şi temporar o să fie ploaie. Ploi vor fi şi în restul ţării, ceva mai multe în partea din sud-vest şi sud, dar sunt ploi slabe. Numai în partea înaltă de munte avem şi lapoviţă şi ninsori.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Medici agresați în timp ce resuscitau pacienți. Raed Arafat: „Toleranță zero față de violență, mai ales atunci când aceasta este îndreptată împotriva salvatorilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Medici agresați în timp ce resuscitau pacienți. Raed Arafat: „Toleranță zero față de violență, mai ales atunci când aceasta este îndreptată împotriva salvatorilor” Un medic a fost atacat, în seara zilei de vineri, 20 februarie 2026, de rudele unei paciente aflate în stop cardio-respirator chiar în timp ce făcea manevrele de resuscitare, în spitalul din […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Creșterea taxelor a dus la prăbușirea consumului. Nu-mi aduc aminte când s-au mai închis atât de multe restaurante

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Creșterea taxelor a dus la prăbușirea consumului. Nu-mi aduc aminte când s-au mai închis atât de multe restaurante Economistul Radu Georgescu susține că majorările de taxe încep să producă efecte vizibile în economie, semnalând o scădere accentuată a consumului și dificultăți tot mai mari pentru companii, care ajung să își reducă activitatea […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 7.000 de ghizi de turism atestați în România: „Ghidul de turism este cel care transformă informația în experiență și patrimoniul în poveste”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 7.000 de ghizi de turism atestați în România: „Ghidul de turism este cel care transformă informația în experiență și patrimoniul în poveste” Din 1990, la inițiativa World Federation of Tourist Guide Associations, data de 21 februarie este dedicată ghizilor de turism din întreaga lume. „Este un moment potrivit pentru a recunoaște rolul profesioniștilor care […]

Citește mai mult