Workshop pe tema dezvoltării antreprenoriatului în Regiunea Centru
Ieri, la sediul Fundaţiei PAEM Alba a avut loc workshopul regional de prezentare şi dezbatere a studiului „Situaţia actuală a antreprenoriatului şi a resurselor existente pentru o dezvoltare antreprenorială inovativă, creativă, responsabilă şi sustenabilă în Regiunea Centru”. Evenimentul face parte din proiectul „eLife – Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului românesc”, cofinanţat de UE şi Guvernul României prin Fondul Social European şi POSDRU 2007-2013. La întâlnire au participat: Vasile Voicu Bora, responsabilul proiectului, preşedinte al PAEM Alba, prof. univ. dr. Mariana Nicolae (ASE), Helene Gaulier – Association de Developpement des Pyrenees par la Formation (ADEPFO), partener transnaţional în proiect, dr. Camelia Augusta Roşu – consultant proiect, alţi specialişti din cadrul PAEM şi invitaţi. Deschiderea workshopului a aparţinut preşedintelui Fundaţiei PAEM Alba, Vasile Voicu Bora, urmată de prezentarea proiectului eLife şi a partenerilor, de către prof. univ. dr. Mariana Nicolae. Helene Gaulier, de la Association de Developpement des Pyrenees par la Formation (ADEPFO), a oferit câteva exemple ale unor afaceri de succes ce aparţin unor antreprenori inovativi din Regiunea Pirinei (Franţa). Astfel, în perioada 2000-2008, cu sprijinul ADEPFO, în zona Munţilor Pirinei s-au derulat aproape 1.000 de proiecte, care au condus la crearea a aproape 900 de locuri de muncă. De-a lungul anilor, s-au depus eforturi pentru ca firmele să se dezvolte şi să rămână în regiune, iar ultimele evaluări relevă faptul că majoritatea întreprinderilor îşi continuă activitatea în Pirinei. Reprezentantul ADEPFO explică această reuşită prin consilierea eficientă a întreprinzătorilor. În continuarea întâlnirii a fost prezentat un studiu privind dezvoltarea antreprenorială, studiu efectuat în Regiunea Centru. Dintre domeniile oportune pentru demararea unor afaceri în Regiunea Centru amintim: turismul, comerţul, construcţiile, infrastructura şi consultanţa privind proiectele europene. Aproape 45 la sută dintre cei chestionaţi nu au intenţia de a-şi deschide o afacere, iar cei care au demarat afaceri au reticenţe în privinţa unor noi businessuri pentru că întâmpină dificultăţi în derularea celor deja înfiinţate. În ceea ce priveşte sursele de finanţare, cele mai importante sunt considerate fondurile proprii şi cele europene, mai puţin creditele bancare. Dintre calităţile unui bun întreprinzător amintim: un bun administrator, deschis la schimbare, eficient şi activ. Concluziile studiului relevă că: în Regiunea Centru, structura angajaţilor din cele 4 categorii de întreprinderi – microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii şi întreprinderi mari este echilibrată; au o pondere ridicată firmele care obţin un venit mediu lunar din vânzări până la 10.000 lei; mai puţin de jumătate din firmele din Regiunea Centru au reuşit să facă faţă crizei economice; paleta domeniilor de activitate este restrânsă – comerţ şi servicii; sprijinul antreprenorial are un nivel scăzut; există necesitatea şi percepţia utilităţii organizării de cursuri de pregătire în diferite domenii; întreprinzătorii au nevoie de consultanţă personalizată şi directă. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în Sebeș: O persoană primește îngrijiri medicale și alte 20 au fost evacuate. Totul a pornit de la o tigaie uitată pe foc
INCENDIU în Sebeș: Degajări de fum la un apartament din cartierul Mihail Kogălniceanu Pompierii din Sebeș intervin pentru stingerea unui incendiu. Este vorba de o degajare de fum la un apartament din cartierul Mihail Kogălniceanu. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în mun. Sebes, str. M. Kogalniceanu, la parterul blocului. Din informațiile […]
Eurodeputatul Mircea Hava a votat, alături de suveraniști, împotriva inițiativei ,,pentru avorturi sigure și accesibile”. A fost adoptată de Parlamentul European
Eurodeputatul Mircea Hava a votat, alături de suveraniști, împotriva inițiativei ,,pentru avorturi sigure și accesibile”. A fost adoptată de Parlamentul European Eurodeputatul European a adoptat, miercuri, 17 decembrie, inițiativa denumită My voice, my choice, care prevede acces la ,,avorturi sigure și accesibile”. Europarlamentarul Mircea Hava, care face parte din European People’s Party, a votat ,,împotriva” […]
19 decembrie | Moș Crăciun la Alba Mall: Concert de colinde și daruri pentru cei mici
Moș Crăciun la Alba Mall: Concert de colinde și daruri pentru cei mici Moș Crăciun urmează să ajungă la Alba Mall, vineri, 19 decembrie, de la ora 18:00, aducând daruri pentru cei mici. Participanții vor avea parte și de un concert de colinde. Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de […]