Actualitate

Vot obligatoriu sau amendă până la 1.000 de lei – propunerea unui deputat PSD

Ioana Oprean

Publicat

în

votareUn proiect de lege privind instituirea votului obligatoriu şi sancţionarea celor care nu merg la vot, cu amendă între 500 şi 1000 de lei, a fost depus la Parlament. Propunerea aparține deputatul PSD Ioan Munteanu, care a declarat că aşteaptă opinia Consiliului Legislativ.

Petrecerea Divorțaților

El a apreciat că prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza atât clasa politică, cât şi electoratul.

„Am depus în iunie la Camera Deputaţilor un proiect de lege, care acum este la Senat şi prin care propun introducerea obligativităţii votului. Sunt discuţii şi pro şi contra, aştept să văd ce zice Consiliul Legislativ„, a precizat Munteanu, potrivit MEDIAFAX.

„De ani de zile, din ce în ce mai puţini oameni vin la vot şi decid soarta ţării 28% din electorat, în timp ce ceilalţi se declară nemulţumiţi după momentul votului. Prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza şi clasa politică, dar şi electoratul. Propun şi sancţiuni cu amendă între 500 şi 1000 de lei„, a mai spus deputatul PSD.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate Persoanele care și-au închis balconul apartamentului nu vor plăti impozit dublu, așa cum prevede Codul Urbanismului pentru lucrările fără autorizație, însă trebuie să „intre în legalitate”, a explicat, vineri, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, înainte de închiderea șoselei, un utilaj de deszăpezire al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu a făcut o ultimă verificare a traseului, pentru a se asigura că nu […]

Citește mai mult