Volei Alba Blaj își prezintă lotul pentru sezonul 2019/ 2020 | Internaționala Femke Stoltenborg (Olanda) și Aleksandra Ćirović (Serbia) – vor fi coordonatoare
Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național și participantă în grupele Ligii Campionilor, anunță primele nume din lotul cu care va aborda stagiunea 2019/ 2020. Astfel, pentru postul de coordonatoare, formația din “Mica Romă” va miza pe Femke Stoltenborg (Olanda) și Aleksandra Ćirović (Serbia), internaționala din
“țara lalelelor” aflându-se întâia dată în carieră la un club din România, în vreme ce voleibalista din Serbia va bifa al doilea sezon consecutiv sub comanda lui Darko Zakoc.
Dar iată cărțile de vizită ale celor două jucătoare:
*Femke Stoltenborg (1,89 metri) – este o internațională olandeză care azi, 30 iulie, a împlinit 28 de ani. Nou-venita (foto, jos) a fost dublă vicecampioană europeană cu naționala țării sale (2015 și 2017), echipă cu care a ocupat locul patru la ultima ediție a Campionatului Mondial (Japonia, 2018) și la ultima ediție a Jocurilor Olimpice (Rio, 2016), iar în acest moment se pregătește cu lotul lărgit al Olandei pentru turneul final al Campionatului European de volei feminin, ce se va desfășura, în perioada 23 august – 8 septembrie 2019, în Turcia, Polonia, Ungaria și Slovacia. A mai evoluat la echipele Longa ’59 Lichtenvoorde, HAN Volleybal și TVC Amstelveen din Olanda, Dresdner SC, VT Aurubis Hamburg, Ladies in Black Aachen și Allianz MTV Stuttgart din Germania, Volley 2002 Forlì (Italia) și ultima data la Grot Budowlani Łódź (Polonia)
*Aleksandra Cirovic (1,78 metri) – s-a născut în 30 septembrie 1997 la Belgrad și a venit la Blaj la începutul stagiunii anterioare de la Vizura Belgrad, cu care a cucerit titlul în țara natală și a jucat în grupele Champions League. În România, tânăra coordonatoare (foto, sus) a cucerit ambele trofee interne, evoluând pentru Volei Alba Blaj în preliminariile Ligii Campionilor și în Cupa CEV, fiind finalistă a acestei competiții
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]