“Voi sunteţi lumina” – un suprem omagiu adus omului

Cred că nu există sărbătoare mai frumoasă pentru cei mici şi pentru cei mari decât Crăciunul. Pentru toţi au fost clipe de renaştere sufletească, ne-am simţit pe moment mai buni, mai darnici, mai fericiţi, cu inimile mai pline de iubire faţă de aproapele nostru. O lumină imensă, strălucitoare, oameni adunaţi în biserică, în săli de concerte, în casele lor mai sărăcuţe sau mai bogate. Totul e o lumină caldă, o lumină de pace, de odihnă. Mai mult ca oricând mi-au răsunat ca un ecou îndepărtat, dar persistent vorbele: „Voi sunteţi lumina lumii”. Oamenii nu aprind lumina ca să o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic ca să lumineze  tuturor celor din jur. Cuvintele sunt ale Mântuitorului, ale lui Dumnezeu, adresate apostolilor, care  sunt ambasadorii întregului neam românesc. Cuvintele citate din Noul Testament sunt mai mult decât o laudă, sunt un adevărat elogiu pentru om, o metaforă bizar de frumoasă adusă bietului om de azi, a cărui viaţă devine tot mai grea. Peste tot pluteşte haosul, o extraordinară nervozitate şi neîncredere în ziua de mâine. Fiecare suspectează şi bănuieşte în semenul său un duşman. Fiecare doreşte să muncească, dar se lasă pe tânjală, fiindcă mereu se întreabă: „Ce pot face cu aceşti bani?”. Să muncesc pentru o mafie ascunsă sub fel de fel de măşti, care se îmbogăţeşte peste noapte şi pare de neînlăturat, fiindcă lanţul e foarte lung? Adevărul devine peste noapte neadevăr. Locul omului cinstit, onest, e luat de un intrus politic sau de un făţarnic credincios. În loc să mergem pe calea muncii, a cinstei, a omeniei, a iubirii faţă de aproape, a voinţei, a credinţei, noi ne batem în vorbe, afirmând sus şi tare: „Nu pentru binele meu personal, ci pentru ţară!”. Ipocrizia stă la uşa împăratului. Lamentările sunt multe şi felurite, iar soluţiile sunt mai puţine. Cred că în actualele împrejurări nu putem face altceva mai bun decât să ascultăm glasul pământului, al strămoşilor care în vremuri de restrişte se strângeau în jurul bisericii. Ea a fost şi este sortită de veacuri să îndrume omul avid de dreptate, de libertate, de adevăr, de frumuseţe şi de fericire. Aici e lumina. Aici omul se află pe sine, aici îl descoperim fiecare pe Dumnezeu în noi înşine, care ne-a adus elogiul suprem: „Voi sunteţi lumina!”. Poate fi ceva mai frumos decât lumina? Poţi aduce cuiva un elogiu mai mare şi printr-o metaforă mai fericit aleasă, mai plastic spus, mai cuprinzătoare decât spunându-i că-i lumină? Dar elogiul e suficient pentru noi? Nu, niciodată! Lumina nu este extaz, ea trebuie să fie vie, activă. Să punem lumina în sfeşnic. Să alungăm întunericul, să dăm lumină din lumina noastră, celor din jur. Oricât ar fi ea de neînsemnată, dar adunată de la milioane şi milioane de oameni, ea ar distruge, ar nimici, ar risipi întunericul cu tot cortegiul lui de războaie, de terorism, de jafuri, de corupţie, de minciună, de falsitate, de laşitate şi de ipocrizie.
Să fim lumină, să fim într-adevăr fiii lui Dumnezeu, să fim OAMENI – un cuvânt atât de cuprinzător prin însuşi noţiunea lui.

prof. Elena MOLDOVAN, Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News