Vocea României- concursul s-a încheiat, comentariile continuă: De ce a câştigat Ştefan Stan, elevul lui Smiley
Românii au votat duminică seara, la Marea Finală Vocea României, un tip masculin şi tonic, neşlefuit, uneori cuceritor, de multe ori copilăros, despre care toată lumea a spus că are carismă. „Carismă? Spuneţi-mi dumneavoastră ce este aceea carismă?”, a întrebat Ştefan Stan imediat după ce a câştigat trofeul Vocea României. Nu ştiu dacă am câştigat pentru că au stat hainele astea pe mine într-un fel. Dacă ăsta a fost motivul, atunci nu este meritul meu. Este meritul designerului de aici care aşa m-a văzut. Eu am venit să cânt. Am cântat cu sufletul. Probabil că din bucăţica asta pe care am dat-o eu au simţit şi cei care au votat. Nu pot spune că am câştigat din cauza aspectului fizic, hai să fim serioşi. Nu sunt un frumuşel”, încearcă să-şi explice victoria câştigătorul trofeului Vocea României şi al marelui premiu de 100.000 de euro.
*S-a temut de Dragoş Chircu
Şi-a verificat, după concurs, telefonul: avea 98 de mesaje şi 12 apeluri nepreluate, de la oameni care voiau să-l felicite. Înainte de începerea marii finale, îşi imagina că telefoanele de după nu vor fi unele de felicitare, ci de consolare. „M-am aşteptat să fie ales Dragoş Chircu. El a câştigat atâtea premii la diferitele concursuri la care a participat, are şcoli de muzică. Pentru mine, el este o voce extraordinară. Nu pot spune că sunt mai bun ca Chircu. M-am temut de Dragoş. El este pasional, când deschide gura cucereşte întregul public. Cristian Sanda scoate nişte acute pe care cred că nu le mai poate scoate nimeni altcineva”, spune Ştefan Stan despre concurenţii de care s-a temut cel mai mult. Îi dedică premiul antrenorului său, Smiley, cu care va continua colaborarea. „La audiţiile pe nevăzute, Smiley mi-a zis că dacă voi veni în echipa lui va face din mine Ştefan cel Mare. Mi-a plăcut foarte mult ce mi-a zis şi am avut mare încredere în el. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine şi faptul că am ajuns aici i-l datorez lui. Chiar dacă am câştigat trofeul Vocea României eu voi rămâne acelaşi Ştefan mic, acelaşi om şi acelaşi prieten care am fost şi până acum”.
*Ce va face cu banii
Va lucra împreună cu Smiley la un single, care urmează să iasă la sfârşitul lui februarie, şi la un album care va apărea undeva în primăvară. „Aş vrea să scot o piesă pe care să o ia omul acasă şi să o asculte la nesfârşit, aşa cum făceam eu când eram mic”, îşi doreşte el. Când este întrebat de banii câştigaţi spune că va dona o parte din bani unei fetiţe, Kassandra Rotariu, care suferă de o boală rară. ” E o fetiţă care are mare nevoie de ajutor şi de a cărei poveste am auzit şi m-a impresionat încă dinainte de începerea acestui concurs. Cu o altă parte din bani voi face o prăjitură imensă din care să guste toţi cei care m-au susţinut, iar restul îi voi investi în cariera mea muzicală”, a mai spus Ştefan Stan.
*Smiley: Ştefan Stan va cânta ceva ce nu s-a mai cântat până acum în România. Smiley, antrenorul care l-a ajutat pe Ştefan Stan să câştige Vocea României, are planuri mari: „Ştefan are o carismă cu care s-a născut. Eu, în ceea ce îl priveşte pe el, nu am făcut decât să şlefuiesc pe ici pe colo. Pentru Ştefan ştiu exact ce vreau să fac. Nu ştiu cât de comercial va fi, dar îmi voi da silinţa să fie auzit şi plăcut de câţi mai mulţi oameni. Îi voi da lui ceva ce nu s- a mai cântat până acum în România. Nu există genul acesta acum în România, pentru că nu a fost vocea care să cânte genul acesta. El este o voce care are multă personalitate şi stilul pe care voi merge îi va pune în valoare exact vocea asta pe care v-a arătat-o şi cu care a câştigat „Vocea României”, spune artistul, care a învăţat în timpul show-ului un lucru extrem de important: să „citească” oameni. „Am învăţat să citesc caractere, să pun în valoare fiecare om, să preţuiesc fiecare talent, fiecare voce. Stăteam până la cinci dimineaţa să aleg piese, să caut piese, să mă gândesc cum să fac momentele, cum să fac ca nu cumva să dezavantajez pe cineva şi în acelaşi timp să îi scot puţin din filmul în care au fost până acum ca să se poată autodepăşi, ca să poată să fie buni, ca să arate că sunt buni”, a mai spus Smiley.
*Concurenţii care au ajuns în faza ediţiilor live, „mai buni decât media artiştilor din România”.
Antrenorul spune că, la acest show a ascultat cele mai puternice voci din România. „Cred că majoritatea oamenilor care au ajuns până în etapele de Live sunt mult peste media artiştilor din România, în momentul de faţă. Voi face tot efortul ca oamenii care au avut o performanţă notabilă în acest concurs să ajungă mai departe, să devină artişti în România”, a promis el.
*Moga: Am învăţat că există talente în România, pe care poţi să le şlefuieşti şi să le faci diamante.
Şi Marius Moga, antrenorul finalistului Cristian Sanda, a învăţat ceva extrem de important în timpul emisiunii-concurs Vocea României: „Am învăţat că există talente în România, pe care poţi să le şlefuieşti şi să le faci diamante. Show-ul ăsta mi-a dat ambiţia să şlefuiesc talente care chiar să fie validate. Mulţi din show-ul ăsta au fost validaţi de oameni, inclusiv Cristian Sanda. Există oameni care apreciază voci şi trebuie împletită nevoia oamenilor de a primi piese pe care să le poată fredona cu voci foarte puternice. De obicei, asta e discrepanţa în România, există voci foarte puternice care nu cântă piesele alea fredonabile”, crede Marius Moga. I-au plăcut toţi cei patru concurenţi care au ajuns în finală. „Fiecare dintre cei patru are un ingredient special. Dar pe lângă asta, trebuie să vină nişte oameni care trebuie să-i ajute. Pentru că, altfel, după ce show-ul s-a terminat, lumea o să îi uite. Cu Cristian Sanda o să înregistrez o piesă, care va apărea în ianuarie”, a declarat Marius Moga. El a mai spus că are în plan să facă o
trupă de băieţi, din care să facă parte atât o parte din elevii săi, cât şi elevii altor antrenori de la Vocea României.
*Brenciu: Românul crede că trebuie să treci peste o anumită vârstă ca să ai experienţă.
Horia Brenciu e dezamăgit de faptul că eleva lui, Iuliana Puşchilă, a plecat acasă fără trofeu: „Americanii au vedete de 5, 7, 9, 10, 13, , 14, ani.
Poate că românul crede că trebuie să treci peste o vârstă ca să ai experienţă. Ori fata mea, Iuliana, a demonstrat tocmai asta, că la 16 ani are deja experienţă. Imaginaţi-vă ce poate să facă de acum încolo. Una peste alta, faptul că ai câştigat trofeul nu înseamnă mare lucru, nu îmi umple Sala Palatului la un spectacol. Mă gândesc la mine, eu a trebuit să demonstrez în ani de zile până să umplu Sala Palatului”, povesteşte Brenciu.
*Ce vor face mai departe Iuliana Puşchilă şi Dragoş Chircu
Eleva lui, Iuliana Puşchilă, spune că nu va uita niciodată scena de la Vocea României: „Este prima scenă care m-a făcut atât de cunoscută în România. Toată această experienţă a fost extraordinară. A fost foarte greu, pentru că în ultimele două luni nu am fost la şcoală şi îmi va fi foarte greu să recuperez toate lecţiile pierdute, voi avea timp în vacanţa de iarnă. Mă bucur că m-au înţeles profesorii. Colegii mă vor ajuta să recupere tot ce am pierdut. Mi-au şi spus că îmi vor da lecţiile să învăţ pentru teze”, a spus finalista în vârstă de 16 ani. Ştie ce vrea în viaţă: „Îmi doresc să compun piese, să mi se compună piese, să ajung cât mai departe pe plan muzical. Să mă cunoască foarte multă lume, să am spectacol, să cânt cu Horia în continuare. Îmi doresc foarte mult ca oamenii să mă iubească, să le facă plăcere să vină la concertele mele şi să fie mândri că m-au votat”, a spus ea. Şi pentru Dragoş Chircu Vocea României a fost cea mai frumoasă experienţă pe care a trăit-o: „Acest show nu a fost un concurs unde te duci cânţi şi, gata, s-a terminat. Se crează o familie, te simţi ca acasă. Aici pe scenă am fost ca acasă. Prima dată emoţie, a doua oară emoţie, a treia oară la fel, dar până la urmă ai senzaţia că este acelaşi public şi ai senzaţia că este aceaşi seară numai că schimbi melodia. Parcă opreşti timpul în loc”, crede el. Când îl întrebi despre viitor, un singur lucru ştie sigur: va continua să cânte: „Colaborez cu băieţii de la Deep Side Dj care au spus că, indiferent de până unde ajung în concurs, vom pregăti o piesă, două, trei, zece. Nu mă văd făcând nimic altceva în viaţă decât să cânt. Orice ar fi nu mă opresc aici. Nu pot spune că s-a terminat
concursul, mi s-a terminat şi cariera muzicală. Din contră, abia acum începe(G.A ; A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Horoscop de Crăciun 2024 : Zodiile și nativii cei mai norocoși în perioada sărbătorilor de iarnă
Horoscop de Crăciun 2024 : Zodiile și nativii cei mai norocoși în perioada sărbătorilor de iarnă Moș Crăciun va fi mai generos cu unii nativi, care au fost mai cuminți pe perioada anului. Așadar, aceștia vor avea parte de cadouri surprinzătoare. Citește și: MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun