Actualitate

Vlad Voiculescu a fost propus oficial de premierul Dacian Cioloș pentru funcția de ministru al Sănătății

Ioana Oprean

Publicat

în

Propunerea de numire a lui Vlad Vasile Voiculescu în funcția de ministru al Sănătății, a fost înaintată astăzi, de premierul Dacian Cioloș, președintelui României, Klaus Iohannis, se arată într-un comunicat al Guvernului.

vlad voiculescuAm ezitat în această perioadă, să vă spun sincer, între un om din sistem, un medic, care să cunoască sistemul şi să vină cu o viziune de reformă sau un om din afara sistemului, care să cunoască sistemul medical dar care să vină cu credibilitatea viziunii echidistante din afara sistemului. Dată fiind situaţia în momentul de faţă, aşteptările foarte mari din partea societăţii, tensiunile care există în sistemul medical, am decis să-mi asum inclusiv un risc şi să vin cu această propunere, domnul Vlad Voiculescu”, a explicat premierul Dacian Cioloş într-o emisiune televizată.

Vlad Voiculescu este cel care i-a ajutat pe bolnavii de cancer din România să facă rost de medicamente, în timpul crizei citostaticelor. A creat o reţea de voluntari, care aduceau în ţară medicamente din Austria şi Germania. Vlad Voiculescu a lucrat peste zece ani în bănci mari din Austria, iar de câteva luni, e angajat la Ministerul Finanţelor.

El este și iniţiatorul MagiCAMP – tabere de vară pentru copiii bolnavi de cancer. În urmă cu câţiva ani, plecând de la o discuţie cu prietenii din România, a pus bazele unei reţele care a adus citostatice de ultimă generaţie pentru copiii cu probleme oncologice.

În prezent, premierul Dacian Cioloș asigură interimatul la Sănătate, după demisia lui Patriciu Achimaș Cadariu, acuzat că nu a gestionat bine scandalul dezinfectanților și criza bebelușilor cu sindrom hemolitic uremic.

Dacă președintele va fi de acord cu propunerea premierului la Sănătate, va semna un decret de numire, iar Vlad Voiculescu va trebui să depună jurământul la Cotroceni. Numele lui Vlad Voiculescu era vehiculat de câteva zile, însă în ciuda faptului că premierul și președintele au avut zilele trecute o întâlnire pe tema crizei din sănătate, iar președintele a ținut, joi, o conferință de presă în care a vorbit și despre scandalului Hexi Pharma, nu s-a pomenint nimic despre o nouă propunere de ministru la Sănătate, post rămas vacant și preluat de premier cu titlu interimar, după demisia lui Patriciu Achimaș-Cadariu.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Coșul de fum neîntreținut corespunzător, cauză frecventă a incendiilor din sezonul rece: „Nu face compromisuri când vine vorba de siguranța ta și a celor dragi!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Coșul de fum neîntreținut corespunzător, cauză frecventă a incendiilor din sezonul rece Un coș de fum necurățat sau deteriorat reprezintă un risc major: poate duce la intoxicații cu monoxid de carbon ori la incendii grave, a reamintit, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). „În sezonul rece, una dintre cele mai frecvente […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Un drum care asigură legătura cu Transalpina în zona de munte din Alba va fi modernizat: Investiție în valoare de peste 200 de milioane de lei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un drum care asigură legătura cu Transalpina în zona de munte din Alba va fi modernizat: Investiție în valoare de peste 200 de milioane de lei Consiliul Județean Sibiu a lansat în SICAP una dintre cele mai importante investiții de la Consiliul Judetean Sibiu în conectivitate a județului, a anunțat. sâmbătă, 31 ianuarie 2026, președintele […]

Citește mai mult

Actualitate

Un institut de cercetare din România a obținut certificarea pentru proiectarea de aeronave militare

Ioana Oprean

Publicat

în

Un institut de cercetare din România a obținut certificarea pentru proiectarea de aeronave militare Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS, institut aflat în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare, a fost certificat la începutul anului 2026 ca Organizație de Proiectare de către Autoritatea Aeronautică Militară Națională a Ministerului Apărării. Această certificare confirmă dreptul […]

Citește mai mult