Vitezomanii amendați cu zeci de mii de lei într-o zi, de polițiștii rutieri din Alba
În data de 22 mai 2013, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat pe principalele artere rutiere ale judeţului, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.
Potrivit IPJ Alba, “la acţiune au participat poliţişti ai Serviciului Rutier precum şi poliţişti ai birourilor şi formaţiunilor rutiere din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, care au constatat 254 de abateri contravenţionale ale participanţilor la traficul rutier, în valoare totală de 38.100 de lei. Dintre acestea 158 au fost aplicate conducătorilor auto care au depășit limita legală de viteză.
Poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere, (8 pentru depăşire neregulamentară, unu pentru neacordarea de prioritate pietonilor şi unu pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză) şi au constatat două infracțiuni la regimul rutier.
Exemple oferite de IPJ Alba :
La ora 16,35, pe DN 75, pe raza orașului Cîmpeni, a fost depistată o femeie de 37 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism a cărei autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată.
La ora 21,25, pe acelaşi drum naţional, a fost depistat B.N., de 49 de ani din Cîmpeni, care conducea un autoturism cu autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din data de 25.06.2011.
Faţă de ambii conducători auto au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ai bani la Pilonul 2 de pensii și nici nu știi câți s-au strâns? Cum verifici suma în doar câteva minute
Ai bani la Pilonul 2 de pensii și nici nu știi câți s-au strâns? Cum verifici suma în doar câteva minute Aproximativ 8,5 milioane de români contribuie la sistemul de pensii private obligatorii, însă mulți nu știu nici la ce fond sunt înscriși, nici ce sumă au acumulat până în prezent. Vestea bună este că […]
Mai multe decese decât nașteri în septembrie 2026 în România: Sporul natural s-a menținut negativ. Date INS
Mai multe decese decât nașteri în septembrie 2026 în România: Sporul natural s-a menținut negativ. Date INS România a înregistrat 13.143 de nașteri și 17.834 de decese în septembrie 2026, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al nou-născuților. Sporul natural s-a menținut negativ, cu un deficit de 4.691 de persoane, […]
Cum va fi vremea în România până în 7 decembrie 2026: Ce temperaturi vor fi? Va ninge? Prognoza meteo actualizată pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea în România până în 7 decembrie 2026: Ce temperaturi vor fi? Va ninge? Prognoza meteo actualizată pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza actualizată pentru intervalul 9 noiembrie – 7 decembrie 2026, iar estimările indică o vreme fără abateri termice importante de la normalul climatologic. Potrivit meteorologilor, […]
