VINERI: Romanul anului, lansat la Cugir. „Perechea dragoste, perechea moarte”, autor Flaviu George Predescu
Vineri, 29 martie 2019, începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural Cugir va avea loc lansarea romanului „Perechea dragoste, perechea moarte” scris de către Flaviu George Predescu și apărut la editura Rao, 2018. Dedicată victimelor incendiului de la clubul Colectiv din 2015, cartea surprinde o poveste de dragoste dintre Laurențiu și Roberta, doi tineri care trăiesc fiecare în felul lui experiența devastatorului incendiu.
Alături de autor vor fi directorul Centrului Cultural Cugir, doamna Dianae Dobrean, precum și scriitorii Daniela Floroioan și Dorin N. Uritescu, care vor prezenta cartea.
Un juriu condus de către criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, a desemnat „Perechea dragoste, perechea moarte” ca fiind romanul anului 2017/2018, la Colocviile Romanului Românesc, care au avut loc anul trecut, în octombrie, la Alba Iulia.
Membru al Uniunii Scriitorilor din 2012, F. Predescu a mai fost premiat pentru romanul „Softul GE”, cu premiul „Călătorul” pentru debut în roman în anul 2016, dar și pentru volumul de poezii „Secretul secretelor”, în 2013, de către filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
Flaviu George Predescu este absolvent al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Facultatea de Drept și al Facultății de Psihologie din cadrul Universității București.
„Dedic această lansare tatălui meu, Constantin Predescu, care pe data de 29 martie împlinește 69 de ani, ocazie cu care îi transmit sănătate și puterea de a merge înainte”, a declarat Flaviu Predescu în exclusivitate pentru Ziarul Unirea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]