Sport

Vineri, ora 15.00, pe “Cetate”, Unirea Alba Iulia – Gloria Bistrița | Victoria, singura variantă pentru “alb-negri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Decalată cu o zi, partida dintre Unirea Alba Iulia și Gloria Bistrița-Năsăud, se dispută vineri, de la ora 15.00, pe Stadionul “Cetate”. În meciul contând pentru etapa a 7-a a Seriei a 9-a din Liga a 3-a, victoria este obligatorie pentru “alb-negri”, clasați pe penultima poziție a ierarhiei, cu un singur succes și 5 înfrângeri înregistrate în actuala ediție.

Trupa lui Valentin Sinescu, antrenor ce are întregul efectiv la dispoziție, revine în fața fanilor după două deplasari consecutive în județul Cluj și are în față un adversar clasate pe locul al șaselea, cu 9 puncte. Gloria a fost în vară la un pas de desființare, iar în acest sezon, început cu un 1-6 șocant la Reghin, se călăuzește după principiul “lei acasă, mielușei afară” întrucât toate punctele au fost realizate pe teren propriu, două dintre succese fiind în meciuri în care a revenit de la 0-2, cu Unirea Ungheni (4-2, etapa a 2-a) și Sănătatea Cluj (3-2, etapa anterioară). Se înfruntă distribuțiile cu cele mai modeste defensive, oaspeții – 18 goluri încasate, albaiulienii – 15, și în același timp echipe situate pe ultima poziție în ierarhia jocurilor interne (Unirea Alba Iulia, două eșecuri, 2-3 cu Metalurgistul Cugir, 0-5 cu liderul CS Hunedoara), respectiv aceea a deplasărilor (Gloria, trei înfrângeri, ultima la Cugir acum două sâptămâni, 2-4, unde au condus în două rânduri, inclusiv la pauză.

Singurul duel direct a fost acum două sezoane, 4-0 pe “Cetate” pentru gazdele conduse de Mihai Manea. În formula vizitatorilor  se regăsesc doi foști echipieri ai Cugirului (Vărărean și Stoianof), dar și un “careu” al veteranilor Curtuiuș (32 de ani), Enescu (33 de ani), Stoianof (36 ani) și Nalați (38 de ani), ce totalizează 139 de ani!

Un meci deschis oricărui rezultat, cu un oponent redutabil, o formație care a remontat în două rânduri de la 0-2, pe care cu greu o descifrezi, având 4 jucători experimentați, cu o medie de vârstă ridicată. Noi o să jucăm cu orice risc, o să propunem o partitură decentă, măcar să probăm că înțelegem jocul”, a spus Valentin Sinescu.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO: Volei Alba Blaj, calificare dramatică în sferturile de finală Cupei CEV!!! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, campioana României, calificare dramatică în sferturile de finală ale Cupei CEV! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet! În ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj a învins Volero Le Cannet, scor 3-1 (25-17, 18-25, 25-20, 25-19), după o partidă dramatică, disputată într-o […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-2 (1-1), într-un amical | Gallini, debut cu gol, echipa din „Mica Romă” – remiză cu divizionara secundă

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-2 (1-1), într-un meci amical | Gallini, debut cu gol, echipa din „Mica Romă” – remiză cu divizionara secundă CIL Blaj a întâlnit divizionara secundă CSC Șelimbăr într-un meci de verificare disputat acasă, cel mai important test al iernii pentru formația pregătită de Daniel Tătar, încheiat la egalitate 2-2 (1-1), […]

Citește mai mult

Sport

Nou curs de licență C-UEFA organizat de Comisia Tehnică din cadrul AJF Alba | Termen de înscriere 27 februarie 2026, sunt 25 de locuri disponibile

Dan HENEGAR

Publicat

în

Un nou curs de licență C-UEFA organizat de Comisia Tehnică din cadrul AJF Alba | Termen de înscriere 27 februarie 2026, sunt 25 de locuri disponibile Comisia Tehnică din cadrul Asociației Județene de Fotbal Alba organizează un nou curs de licență C-UEFA, data limită de înscriere fiind vineri, 27 februarie. Numărul maxim de locuri pentru […]

Citește mai mult