Curier Județean

Vineri, 5 februarie: Eveniment caritabil organizat la Sebeș, de Asociația ATTRAD – ”Ajutaţi-mă să îmi salvez ochiul!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociaţia „Arttrad” organizează vineri, 5 februarie, de la ora 18.00, în Sala Roşie a Hotelului „Leul de Aur” din Sebeş, evenimentul caritabil „Ajutaţi-mă să îmi salvez ochiul!”.

Petrecerea Divorțaților

eveniment caritabil arttradScopul lui constă în strângerea a 11.000 de euro care îi sunt necesari doamnei Karin Hann în vederea efectuării, în Turcia, a unei operaţii pentru tratamentul dezlipirii de retină la ochiul stâng. În toamna anului trecut a fost supusă, la Cluj-Napoca, unei asemenea intervenţii chirurgicale, care, însă, s-a soldat cu o serie de complicaţii.

În prezent nu mai vede cu ochiul stâng decât în proporţie de 5%, existând riscul ca şi la ochiul drept să-i fie afectată acuitatea vizuală. Până în prezent s-au strâns pentru ajutorarea ei 2.000 de euro, operaţia în străinătate costând 13.000 de euro.

La „Leul de Aur”, mai mulţi pictori din Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa, Botoşani, Sebeş, Simeria şi Alba Iulia vor scoate la licitaţie tablouri ce le poartă semnătura, toţi banii obţinuţi urmând să-i revină Karinei Hann. Evenimentul va fi întregit prin momente muzicale la chitară oferite de Gheorghe Berghian şi Corina Ofelia Corpodean. Sunteţi aşteptaţi, deci, la locul desfăşurării lui pentru a contribui la salvarea vederii unui semen al nostru!

Asociația ARTTRAD


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia Recent, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor incluse în proiectul „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de SC Apa CTTA SA Alba și cofinanțat din Fondul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente” Poliția Alba a transmis un mesaj, printr-o postare pe Facebook, pentru copii înaintea Halloween-ului 2026. Instituția transmite că, pentru ca distracția de Halloween să se desfășoare în siguranță, copiii trebuie să fie atenți la costumele și […]

Citește mai mult