// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

”Vin tot vin, ca puhoaiele verii, cuprind oraşul de jos, îl îneacă cu cântece şi chiote, cu fâlfâiri de steaguri tricolore”: Mărturii impresionante ale unor participanți la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Vestea votării unanime a Unirii Transilvaniei cu România a fost primită de mulţimea venită la Alba Iulia cu manifestări de bucurie nestăvilită. În orașul Marii Uniri nu mai erau muncitori, ţărani ori intelectuali, ci români, vibrând în cuget şi-n simţiri sub impulsul aceluiaşi ideal naţional împlinit.

Zeci de mii de ţărani, mii de muncitori şi intelectuali, cu fanfare şi steaguri tricolore în frunte, în trenuri, în căruţe, călare sau pe jos se îndreptau spre Alba Iulia, în zilele premergătoare Adunării Naţionale din 1 Decembrie 1918. Convoaie nesfârşite de căruţe duceau de-a lungul drumurilor mii de oameni spre Cetatea în care intrase triumfal Mihai Viteazul, în 1 noiembrie 1599.

În lucrarea „Cum s-a jucat România Mare în Ardeal“, scrisă de Alexandru  Lupeanu – Melin, găsim mărturia unui martor ocular: „Vin tot vin, ca puhoaiele verii, cuprind oraşul de jos, îl îneacă cu cântece şi chiote, cu fâlfâiri de steaguri tricolore, cu vuiet de păsuri şi urcă toţi spre poarta lui Mihai Viteazul, în faţa căreia este o mare de feţe, de drapele şi de căciuli încetinate“.

Un alt participant a fost moțul V. Copilu Cheatrã. Călătoria sa spre Alba Iulia este descrisă în romanul autobiografic (aflat în manuscris) „Zodia Berbecului“. Amintirile despre participarea sa la Marea Unire au fost extrase de poetul Dumitru Mălin, cel care i-a cercetat lucrarea autobiografică.

„Drumul până la Alba a fost un alai. În tren, pe şosea, pe cărările paralele, mulţimea curgea ca un râu revărsat. Delegaţii mergeau în capul coloanelor. Feciorii şi fetele, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cântau «Răsunetul» lui Andrei Mureşianu. Văzduhul vuia de acordul marşurilor patriotice. În atmosfera aceasta sărbătorească am coborât în Alba Iulia, îndreptându-ne spre unchiul Gavrilă, felcer la o unitate militară, care locuia lângă gară. Casa unchiului şi ograda erau ticsite de oaspeţi, dar cu ajutorul mătuşii Saveta ne-am găsit un colţ să rămânem peste noapte. Un colţ după soba de teracotă unde ne-am aşternut saltelele de lână să dormim. Caznă inutilă, pentru că într-o noapte ca aceea a Învierii Transilvaniei, nimănui nu-i ardea de dormit. Nici chiar nouă, copiilor, care nu ştiam ce se petrece, dar presimţeam că este vorba de ceva deosebit de important, ca în preajma unei mari sărbători, în care somnul este o impietate. Toată noaptea, Alba Iulia a vibrat de cântece şi chiuituri, aşteptând ziua de 1 Decembrie ca pe o dezlegare de blestemul asupririi atâtor amar de ani“, povestea V. Copilu Cheatră.

Participanţii şi-au petrecut noaptea de 30 noiembrie – 1 decembrie 1918, în Cetate, pe platoul din jur. Pe tot timpul nopţii au fost intonate la lumina focurilor cântece patriotice. Mulţimea a exprimat cu putere în nenumărate rânduri „Vrem Unirea”, „Vrem Unirea”. La Alba Iulia au ajuns trei categorii de delegaţi: cei oficiali aleşi în baza unui regulament; aleşii satelor şi ai oraşelor, care au venit la Adunarea Naţională pentru a susţine votul delegaţilor oficiali şi reprezentanţii unor importante instituţii şi organizaţii.

Delegaţii aleşi de masele populare româneşti, în număr de 1.228, ca să voteze Unirea Transilvaniei cu România, s-au adunat în dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în actuala Sală a Unirii. Forma finală a Hotărârii de Unire a fost citită în faţa delegaţilor de marele om politic ardelean al vremii, Vasile Goldiş. Cuvântarea sa este considerată momentul esenţial al Programului Marii Adunări Naţionale Constituante a românilor din Transilvania şi Ungaria, ţinută în ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Mărturiile rămase de la participanţii la Adunarea de la Alba Iulia ne arată că oamenii se îmbrăţişau, plângeau de bucurie, intonau cântece naţionale, strigau sloganuri patriotice şi ovaţionau pe conducătorii mişcării pentru Unitate naţională.

Ion Scurtu scrie în „Alba Iulia, 1 Decembrie 1918“ că, după Hotărărea istorică din Sala Unirii, cineva a deschis brusc fereastra şi a strigat: „S-a hotărât Unirea. Trăiască România cea Mare”. „Vestea a fost prinsă din zbor şi ceea ce a urmat nu se mai poate reproduce cu ajutorul cuvintelor”. În lucrarea lui Ion Scurtu găsim şi mărturia unuia dintre participanţi, Emil Pop.

„După mai bine de trei ceasuri, de aşteptare, un freamăt general pune capăt cântecelor şi dansurilor: vin deputaţii de la Adunarea din Cetate. O trăsură cu cai albi ducând pe cei doi episcopi, urmată de cei 1228 de deputaţi trec la pas printre statuile vii îmbrăcate în pănură. La sosire nu se mai termină cu: «Să trăiască». Apoi, linişte mormântală. Cei doi episcopi, Cristea şi Hossu, citesc Rezoluţia, la auzul căreia un tunet prelung izbucnit din 100 000 de piepturi a cutremurat văzduhul, tunetul unanimităţii, al bucuriei, al istoriei descătuşate. La tribune au început a vorbi poporului Ștefan Ciceo Pop, Petru Groza, Silviu Dragomir, Iosif Jumanca, Aurel Vlad.

Alergăm împreună ştergându-ne mereu ochii, de la o tribună la alta, de la un orator la altul. Retragerea s-a făcut, ca şi defilarea, în muzică şi cântări, în ordine. Am stat mult să văd mulţimea care se resfira. Am auzit de multe ori, pe mulţi din cei ce se îndreptau zicându-şi unul altuia: «Ne-am văzut visul cu ochii»“, este mărturia lui Emil Pop, participant la Marea Unire.

Prezent și el la Adunarea Naţională de la Alba lulia, Lucian Blaga, nota următoarele: „Era o roire de necrezut. Pe câmp (n.r. Câmpul lui Horea, unde era adunat poporul) se înălţau, ici colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei… în ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan,  irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiţi totul”.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419