Curier Județean

FOTO | Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, la Sebeș: În ce stadiu a ajuns proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, la Sebeș: În ce stadiu a ajuns proiectul

Direcția de Asistență Socială Sebeș a lansat miercuri, 29 aprilie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare prin licitație publică a execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Construire Centru Multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii” Sebeș. 

Valoarea totală estimată a contractului propus este de 9.148.013 lei (aproximativ 1,8 milioane de euro), fără TVA.

Data limită pentru primirea ofertelor este 22 mai 2026.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul Social European Plus (FSE+), prin Program Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, P5-Reducerea disparitățiilor dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii.

Valoarea totală a proiectului, finanțat în cadrul Programului de incluziune și demnitate socială, este în cuantum de 14.673.509,81 lei inclusiv TVA, din care finanțare nerambursabilă în cuantum de 11.108.538,42 lei inclusiv TVA.

Noul centru multifuncțional de la Sebeș urmează să fie edificat pe strada Tipografilor, nr. 4.

Ce presupune proiectul

Proiectul vizează construirea unui corp de clădire de prestare servicii sociale și educaționale, bază sportivă corespunzătoare normativelor de specializatate, putând fi omologată ca teren de joc.

Se propune construirea unui imobil cu regim de înălțime de P+1, precum și amenajarea unui teren de sport pentru fotbal, tenis cu piciorul și baschet. Destinația imoibilului proiectat va fi pentru servicii sociale și educaționale.

Parterul înglobează funcțiuni pentru vestiare destinate jucătorilor cu grupuri sanitare aferente, un spatiu de recepție, un birou adiministrativ și spatii tehnice și cabinet medical. Parterul este împărțit în două tronsoane de gangul de acces către terenul de sport.

Etajul superior va avea săli de activități, o sală multifuncțională, grupuri sanitare, birou.

Circulația pe verticală între cele două nivele se face pe scara interioară. Pentru legătura între cele două nivele este propus și un ascensor pentru persoane, accesibil și persoanelor cu dizabilități. Evacuarea de la etaj a persoanelor este asigurată și de o scară exterioară metalică amplasată pa fațada laterală dreaptă.

Se prevăd soluții pentru persoanele cu dizabilități prin montarea unor suprafețe de averizare tactil- vizuale pe zona aleilor de circulație atât la parter cât și la etajul clădirii propuse. De asemenea vor fi așezate semne vizuale și tactile pentru toaletă și zona de ieșire, dar și o hartă pentru orientarea persoanelor cu dizabilități.

Clădirea va fi dotată cu grup sanitar pentru persoane cu dizabilități.

Amplasamentul obiectivului

Terenul este situat în intravilanul Municipiului Sebeș, jud. Alba, în zona sudică a localității, în apropierea Parcului Arini, delimitat de strada Tipografilor. Accesul pe parcelă este amenajat din strada Tipografilor, auto și pietonal, ca suprafață de parcaj descoperit. Imobilul este racordat la rețeaua stradală urbană de pe strada Tipografilor. Locurile de parcare sunt asigurate în incinta și pe spațiul public din afara incintei imobilului.

Parcela este de formă neregulată cu deschidere la strada Tipografilor. Accesul auto în incintă se realizează printr-o poartă auto de pe strada Tipografilor.

Terenul se învecinează la nord și est cu proprietăți private, la sud cu strada Tipografilor și la vest cu parcul Arini. Terenurile private învecinate sunt ocupate cu construcții retrase de la limita de proprietate. Categoria de importanţă C (normală).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

28 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 28 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tractor care tracta o remorcă fără număr de înmatriculare, depistat de polițiști la Meteș. La volan se afla un bărbat de 33 de ani

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tractor care tracta o remorcă fără număr de înmatriculare, depistat de polițiști la Meteș. La volan se afla un bărbat de 33 de ani Un tractor care tracta o remorcă fără număr de înmatriculare, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Meteș, a fost depistat de polițiști. Potrivit IPJ Alba, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | 77 de cupluri din Alba Iulia sărbătorite la împlinirea, în 2026, a 50 de ani de căsătorie: „O sărbătoare a sufletului, cu zâmbete, muzică, nostalgie și voie bună”

Ioana Oprean

Publicat

în

77 de cupluri din Alba Iulia sărbătorite la împlinirea, în 2026, a 50 de ani de căsătorie: „O sărbătoare a sufletului, cu zâmbete, muzică, nostalgie și voie bună” Nu mai puțin de 77 de cupluri din Alba Iulia au fost sărbătorite la împlinirea a 50 de ani de căsătorie. „Am fost alături de cele 77 […]

Citește mai mult