Ştirea zilei

Viitorul României sună din ce în ce mai rău: Aproape 20% dintre copiii de 16 ani nu merg la școală

Ioana Oprean

Publicat

în

Viitorul României sună din ce în ce mai rău: Aproape 20% dintre copiii de 16 ani nu merg la școală

Riscul de sărăcie şi excluziune socială în rândul copiilor români a crescut cu 0,5 puncte procentuale, în vreme ce în cazul adulţilor a scăzut cu 1,2 puncte procentuale, potrivit datelor oficiale Eurostat.

Motivele pentru care elevii renunță la școală sunt multe, iar numărul celor care abandonează este, de la an la an, tot mai mare. În acest fel, micuții pierd șansa de a se pregăti pentru un loc bun de muncă, de a depăși mediul în care trăiesc, ocazia de a ține pasul cu lumea în care trăim.

Târgul Grădinarului

Totodată, societatea are de pierdut și ea, pe termen lung, oameni instruiți, de care este tot mai mare nevoie și continuă să rămână în urma dezvoltării globale și nepregătită în fața crizelor. Așadar, din școală pleacă totul.

Organizația Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra fenomenului cronic al sărăciei din punct de vedere educațional. Astfel, procentul adolescenţilor români care nu merg la școală este de 11,35% în cazul celor de 14 ani, media UE fiind de doar 2,17, ajunge la 16,81 % în cazul celor de 15 ani (2,88 media UE) şi la 19,26% în rândul celor de 16 ani (5% media UE).

Acestora li s-a adăugat, în acest an, o mulțime de copiii vulnerabilizaţi de război, care au fost nevoiți să abandoneze casele din Ucraina şi să se refugieze, cei mai mulți, la noi în țară.

Ce demersuri a făcut Organizaţia Salvaţi Copiii

Prin urmare, organizația şi-a intensificat anul acesta programele de prevenire a abandonului şcolar, reintegrare şcolară şi sprijin socio-pedagogic pentru copiii care sunt victime ale sărăciei şi ale războiului. Iată câteva dintre realizările lor.

Echipele Salvaţi Copiii România, care s-au aflat în prima linie încă din prima zi a războiului din Ucraina, au acordat asistenţă umanitară complexă pentru aproape 220.000 de refugiaţi, mai bine de jumătate dintre ei fiind copii. O parte dintre aceştia fac deja parte din programul educațional special, în care învaţă după programa ucraineană, cu pedagogi speciali, luând în acelaşi timp lecţii de limba română;

12.000 de copii din medii socio-economice precare au primit sprijin direct în programul de prevenire a abandonului şcolar astfel: 4.345 de copii au fost integraţi în activităţi de tip Şcoala după Şcoală şi Educaţie remedială; 7.145 de copii au primit sprijin educaţional şi social pentru a-şi continua studiile; 360 de copii au beneficiat de suport în programul Grădiniţe Estivale; 150 de copii au fost reintegraţi prin programul A Doua Şansă;

De asemenea, 24.400 de copii au avut parte de servicii educaţionale îmbunătăţite, ca urmare a formării cadrelor didactice (100 de specialişti formaţi), dotării şcolilor cu tehnologie, materiale educaţionale şi asigurării transportului la şcoală (40 de şcoli), potrivit News.ro.

Sursa: impact.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori” Comunele Ponor și Râmeț din județul Alba încep să simtă tot mai mult efectele investițiilor în infrastructura rutieră, odată cu dezvoltarea Transapuseana și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități

Ioana Oprean

Publicat

în

Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități Anul acesta, catolicii și reformații sărbătoresc Floriile pe 29 martie 2026, fiind una dintre cele mai importante și încărcate de simbolism momente din calendar. Aceasta precede cu o săptămână Paștele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi” Un elan a fost observat de specialiştii AJVPS Alba pe un teren ce ar fi situat pe unul din fondurile cinegetice gestionate de aceștia. Imagini filmate cu animalul au fost postate […]

Citește mai mult