Viitorul Cluj – CS Ocna Mureș 2-2 (1-0), remiza în „finala” pentru evitarea retrogradării! „Soda dragă”, șanse tot mai mici…
Viitorul Cluj, la al doilea meci conscutiv pe “Dan Anca”, a remizat în “finala” supraviețuirii cu CS Ocna Mureș, scor 2-2 (1-0), partidă în care trupa lui Dan Roman a egalat în două rânduri. Un egal insuficient pentru „Soda dragă”…
Vizitatorii, deși au șanse reduse de a evita retrogradarea, nu renunță la luptă, în ciuda multiplelor probleme, de natură financiară, dar și de lot (au fost doar 3 juniori disponibili, Toth – figura rezervă dar este accidentat, la fel ca antrenorul Dan Roman, care nu a putut să joace).
„Un meci nebun, mai ales în actul secund în care au fost numeroase ocazii pentru ambele echipe. A fost ca un meci de box, cu pumni de fiecare parte. Puteam câștiga, dar și pierde, însă merită apreciată atitudinea băieților, una extraordinară, admirabilă. Nu renunță la luptă și se bat până la capăt”, a spus Dan Roman.
Clujenii se mențin astfel la 8 puncte distanță de ocnamureșeni, care încă mai speră să evite retrogradarea, dar șansele sunt tot mai mici întrucât mai sunt 3 etape, iar pe locul 8 este Avântul Reghin, care are 6 puncte în față! Pentru a rămâne în Liga 3, CS Ocna Mureș trebuie să câștige tot până la final, iar reghinenii să piardă două întâlniri.
*1-0, MIN. 42: IEPURE, fostul unirist, deschide scorul, profitând de eroarea lui Potra
*1-1, MIN. 64: SOCACI a restabilit egalitatea, după o acțiune a lui Căt. Creț, a doua rundă la rând în care mijlocașul punctează.
*2-1, MIN. 72: IEPURE, iarăși dublă, împotriva unei echipe din Alba.
*2-2, MIN. 74: G: GORONEA a marcat, după ce Socaci i-a „așezat” balonul
Trupa lui Marius “Papi” Popescu are 8 puncte în față, iar un rezultat pozitiv ar însemna condamnarea aproape matematică la retrogradarea a “Sodei dragă”.
Ocnamureșenii au învins cu 2-0 în etapa intermediară pe Avântul Reghin, dar sunt cu spatele la zid. În sezonul regular s-au consemnat victorii categorice ale gazdelor, 4-0 la Ocna Mureș, respectiv 3-0 pe Someș, dar acum o lună clujenii au dat lovitura la Ocna, au câștigat cu 2-0 și s-au distanțat la 7 puncte în ierarhie. Clujenii au 13 puncte în ultimele 5 etape și au urcat pe locul 6!
Echipe:
Viitorul: Borz – Milandru, Borma, Șerbănescu, Herciu – Al. Pop, Dolghi, Fărăgău/ cpt, Calo – Iepure, Cr. Chirilă; rezerve Simedru, Aparascăi, Gătan, Rapan, D. Farcaș, R. Bartoș, Pasc, Morariu, Judea. Antrenor Marius Popescu.
CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Bucșa, Potra, Haiduc, B. Burcea – Cimpoieșu (77, Guț), Al. Giurgiu/ cpt – Căt. Creț, G. Goronea (77, R. Pop), Ad. Coman – Socaci; rezerve Al. Țăranu, Roman, Mic, Toth. Antrenor Dan Roman.
Arbitri V. Haivas (Botoșani), I. Conțofan (Iași), Val. Popovici (Botoșani) Observatori Ad. Voica (Bistrița), I. Papp (Carei)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia
Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]
Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj), în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV!
Voleibalistele Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj) se regăsesc în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV! Volei Alba Blaj are două jucătoare, extreme Ariana Pîrv și libero-ul Diana Vereș în echipa ideală a sezonului regular întocmită de Federația Română de Volei, după cele 18 etape. De asemenea centrul Jelena Delic și […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de marș desfășurat la Izmir, în Turcia, sâmbătă, 14 martie 2026. În vârstă de 16 ani, Larisa Ardean a […]