Video/Foto: Vezi cea mai mare colecție de jucării, expusă la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Caută jucăriile care ți-au fermecat copilăria!
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va găzdui în perioada 29 iunie – 27 septembrie 2012, cea mai mare expoziție temporară de jucării din țară: „Vitrine cu jucării pentru părinți și copii “.
Cu această ocazie au fost expuse peste 500 de jucării clasice românești și străine din perioada anilor 1900-1980, din cele 12.000 cât cuprinde colecția completă. Expoziţia este realizată de muzeograful Ionela Mircea, care a invitat numeroși copii la vernisajul care a avut loc, vineri, 29 iunie, pentru ca aceștia să poată vedea adunate la un loc jucăriile care le-a fermecat copilăria părinților lor.
Sunt expuse şi o serie de fotografii cu imagini de altădată din universul plin de povești și jucării ale copiilor de atunci. Colecția aparține Asociației Muzeul Jucăriilor, reprezentată de președintele acesteia, ing Cristian Dumitru. Acesta împreună cu fratele său Mihai au continuat o pasiune din copilărie, începând să își lărgească colecția care a ajuns acum la 12.000 de jucării.
Sunt peste 30 de ani de când aceștia umblă prin târguri și cumpără astfel de piese pentru colecția lor. Până să ajungă la Alba Iulia colecția lor a fost expusă doar în București. Cristian Dumitru a fost plăcut surprins de succesul pe care jucăriile lui le-a avut la public, începând chiar de la vernisajul expoziției.
Piesele valorează de la 1 leu și până la 1000 de euro. Pasionatul colecționar nu a vrut să facă o evaluare a valorii colecției sale, însă s-a spus că și-ar fi putut cumpăra pe puțin 3-4 mașini bune cu banii care i-a investit de-a lungul timpului.
Între jucăriile grupate tematic (figurine, trenulețe, tancuri, mașinuțe, jocuri, nave spațiale etc) se remarcă un motor cu abur – jucărie, de la 1900, încă funcțional și un autobuz ONT, piesă clasică românească.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Asociația Muzeul Jucăriilor București, Asociația Prietenii Muzeului Unirii Alba Iulia, Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Alba.
Pentru accesul la această expoziție nu sunt percepute taxe suplimentare. Este nevoie doar de biletul normal de intrare la Muzeul Unirii, în valoare de 3,5 lei pentru copii și 7 lei pentru adulți.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]