Ştirea zilei

VIDEO/Alexandru Pereș: ”Ne trebuie descentralizare și nu legarea de niște impotenți de la nivel de Capitală”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Propunerea legislativă intitulată „Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane”, iniţiată de parlamentarii PDL de Alba, Alexandru Pereş şi Clement Negruţ, a primit aviz nefavorabil de la Guvernul României.

Petrecerea Divorțaților

Cei doi parlamentari de Alba au apreciat că ”pentru implementarea politicilor montane este necesară reînfiinţarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi trecerea Centrului de Formare şi Inovare în Carpaţi sub coordonarea sa, cu sediul central în Municipiul Alba, Judeţul Alba având în vedere şi poziţia sa geostrategică, zona fiind străbătută de două lanţuri muntoase ceea ce determină specificitate aparte în privinţa aplicării strategiilor montane”.

Potrivit senatorului Pereș Guvernul nu și-a motivat, deocamdată decizia care, de altfel, este surprinzătoare deoarece înființarea agenției ar avea ca scop tocmai aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării şi protecţiei zonelor montane din România care necesită o gestiune specifică.

Democrat-liberalul din Alba a declarat că, pe de altă parte, ministrul Agriculturii Daniel Constantin ar avea în proiect înființarea unei asemenea structuri, care ar urma să aibă sediul la București unde ”cel mai înalt punct este Dealul Spirii”. În consecință, senatorul Pereș a reamintit, prin cuvinte destul de dure, că pentru adevărata dezvoltare este nevoie de descentralizare:

”Trebuie descentralizare și nu legarea de niște impotenți și tâmpiți de la nivel de Capitală care habar n-au ce se întâmplă în țara românească și ce se întâmplă în anumite zone, cum este cea montană”:


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult