Ştirea zilei

VIDEO | Undeva, în Apuseni, o cruce încă mai spune o… poveste?! Valea Șesii, locul unde frumusețea și suferința se întâlnesc

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Undeva, în Apuseni, o cruce încă mai spune o… poveste?! Valea Șesii, locul unde frumusețea și suferința se întâlnesc

Pe un deal odinioară limpezit de glasurile copiilor, de clopotele bisericii și de murmurul gospodăriilor, astăzi mai rămâne un singur reper vizibil din satul Geamăna. Ce se vede acum e puțin: doar câteva zeci de centimetri din coiful bisericii, martor vertical al unei comunități care a fost complet înghițită de Valea Șesii și de iazul ei de decantare.

Petrecerea Divorțaților

Pe un braț de pământ înecat în nămol şi steril, turla vechii biserici de la Geamăna încă mai străpunge suprafaţa. Un vârf de metal care parcă priveşte cu îngrijorare spre locul în care a fost odată un sat.

Citește și: FOTO. Viața tragică a locuitorilor care trăiesc în satul Geamăna, în apropiere de cel mai mare iaz de steril din Europa

Valea Șesii, odinioară o zonă liniștită de munte, cu pajiști, păduri și cursuri de apă, a devenit epicentrul unei transformări dramatice. Începând cu 1977, decizia de a depozita sterilul rezultat din exploatarea de cupru de la Roșia Poieni a transformat această vale într-un imens iaz de decantare.

Apa și nămolul toxic s-au ridicat treptat, înghițind case, grădini, drumuri și chiar biserica satului. Comunitatea a fost forțată să plece, lăsând în urmă un peisaj cenușiu, toxic, care amintește de prețul industrializării rapide.

Iazul de decantare se ridică în continuare, acoperind tot ce mai rămâne din sat. Vegetația este aproape absentă, iar culorile apei: roșu, galben, cenușiu, transformă Valea Șesii într-un peisaj aproape postapocaliptic. Turla Bisericii de la Geamăna mai răzbate timid, un ultim simbol vertical al unui trecut care dispare.

În anii trecuți, turla se înălța mândră deasupra caselor și a cimitirului, un reper vizibil de departe, locul unde se adunau clopotele în zile de sărbătoare. Acum, în octombrie 2025, turla abia mai iese dintr-un lac cenușiu de steril.

Istoria satului Geamăna este, în esență, povestea unui sat de munte cu gospodării și păstorit, sărbători la biserică, tradiții transmise din generație în generație. Totuşi, începând cu anii 1970-1980, deciziile industriale au schimbat totul. Depozitarea sterilului provenit de la exploatarea de la Roșia Poieni a invadat treptat Valea Şesii: case, livezi, drumuri, cimitir.

Iazul de la Valea Şesii, cum îl ştiu localnicii, este amenajat între doi versanţi şi are 130 de hectare. Lacul creşte cu fiecare an ce trece, iar mâlul adus de la exploatarea de cupru din Roșia Poieni se scurge neîntrerupt printr-o ţeavă imensă.

Satul se află acum sub apă, la o adâncime de peste 70-80 de metri sub steril. În această zonă au trăit circa 1000 de persoane care după 1986 au fost strămutate. În anul 2015 mai trăiau doar 20-30 de persoane.

Schimbarea la faţă a zonei a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare din Europa. La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil, că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. Înainte de Revoluţie, mina de cupru de la Roşia Poieni lucrau 3.000 de salariaţi.

La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi.

În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Ultimele estimări arată că ar avea peste 130 de hectare. Riscul ar fi enorm, dacă nu s-ar putea face ecologizarea apelor din iaz. Şi, asta pentru că barajul este o fabrică naturală de acid sulfuric. Pericolul creşte de fiecare dată când plouă abundent în zonă.

Astăzi, turla rămâne un memento vizibil, dar fragil. Faptul că se mai vede puțin este, pentru mulți, ultima legătură cu rădăcinile lor. Îngroparea completă a turlei nu ar şterge doar o construcţie, ci ar ascunde definitiv urmele unei comunităţi, ale unei istorii şi ale unor destine.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine” La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Radu se confruntă cu probleme medicale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe

Ioana Oprean

Publicat

în

Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost aduse marți, 20 octombrie 2026, în jurul orei 17.00, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de către o delegație specială. A urmat o procesiune în jurul complexului Catedrala Reîntregirii. Programul serii mai cuprinde, între orele 18.00 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Camere care citesc numerele de înmatriculare pe cinci drumuri județene din Alba: Unde vor fi amplasate

Ioana Oprean

Publicat

în

Camere care citesc numerele de înmatriculare pe cinci drumuri județene din Alba: Unde vor fi amplasate Consiliul Județean Alba pregătește montarea unui sistem fix de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (LPR, License Plate Recognition) pe cinci drumuri județene. Administrația județeană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție a acestui […]

Citește mai mult