VIDEO: Un convoi de căruțe se îndreaptă spre Alba Iulia și reface drumul delegaților maramureșeni din 1918. “I-așteptăm la Alba Iulia, pe cai cu fân iar pe calareti cu pâine și cu sare!”
Un convoi format din zece căruţe trase de câte doi cai şi însoţitorii lor au plecat, joi, din municipiul Sighetu Marmaţiei spre Alba Iulia pe un traseu care măsoară peste 300 de kilometri, refăcând acelaşi drum al străbunilor maramureşeni care au participat la Marea Unire din 1918.
Luni dimineața, maramureșenii au ajuns în Cluj, urmând ca miercuri, 28 noiembrie, convoiul va ajunge în municipiul Aiud, iar pe data de 1 decembrie la Alba Iulia. “I-așteptăm la Alba Iulia, pe cai cu fân iar pe calareti cu pâine și cu sare!” spun albaiulienii. Convoiul este însoțit de echipaje ale poliției și jandarmeriei.
„Vom reface în mod simbolic un traseu de peste 300 de kilometri, având plecarea din municipiul Sighetu Marmaţiei, urmând să ajungem în Alba Iulia, pe 1 Decembrie. Practic, refacem un traseu parcurs de înaintaşii noştri pentru a fi prezenţa la Alba Iulia şi a marca Unirea din 1918. Să ştiţi că în urmă cu o sută de ani strămoşii au plecat din Maramureş tot cu căruţa trasă de cai şi cred că din respect pentru gestul lor vom fi în stare să parcurgem acest traseu, deşi iarna se face bine simţită”, a spus Doru Dăncuş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
https://www.youtube.com/watch?v=siF2e8p12iU&feature=youtu.be
Potrivit acestuia, convoiul de căruţe s-a format în municipiul Sighetu Marmaţiei, însă pe parcurs se vor alătura convoiului români care trăiesc în Ucraina, dar şi locuitori din cele patru zone etnografice a Maramureşului.
„Sigur, traseul şi modul ales să ajungem în Alba Iulia e unul inedit. Pe drum se vor alătura convoiului nostru români care trăiesc în Ucraina, dar şi locuitori din cele patru zone etnofolclorice ale Maramureşului, inclusiv din zona Oaşului, judeţul Satu Mare. Toţi vom fi îmbrăcaţi în costume populare, şi cred că vom fi peste 100 de participanţi numai din Maramureş. Convoiul va fi deschis de doi călăreţi, iar pe drum ne vom opri în localităţile Sighetu Marmaţiei, Săpânţa şi Cicârlău, pentru a lua cu noi steagurile care au făcut acelaşi drum spre Alba Iulia, atunci în 1918”, a detaliat Doru Dăncuş.
Plecarea convoiului pe 22 noiembrie din Sighetu Marmaţiei a înseamnat şi împlinirea a 100 de ani de la Adunarea Populară din acelaşi oraş, adunare care a stabilit la acea vreme delegaţia Maramureşului pentru Alba Iulia.
Proiectul „Drumul Unirii” Sighetu Marmaţiei-Alba Iulia a fost propus de Consiliul Judeţean Maramureş şi este finanţat de Comitetul Interministerial pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]
