VIDEO | Un BURSUC a fost SALVAT dintr-un puț adânc de 7 metri. Cine sunt salvatorii și cât a durat misiunea
VIDEO | Un BURSUC a fost SALVAT dintr-un puț adânc de 7 metri. Cine sunt salvatorii și cât a durat misiunea
Două ore s-au chinuit mai mulţi salvatori din Buzău să scoată un bursuc de pe fundul unui puţ adânc de şapte metri. A fost necesară tranchilizarea animalului.
Jandarmii au fost anunţaţi prin SNUAU 112 că pe un teren arbil de pe raza localităţii buzoiene Robeasca se află un animal căzut într-un puţ neacoperit.
Un echipaj a fost trimis la faţa locului pentru a verifica cele sesizate şi a confirmat faptul că în puţul cu o adâncime de aproximativ şapte metri se află captiv un bursuc.
Au fost anunţate autorităţile locale şi instituţiile cu atribuţii în domeniu. Astfel, în sprijinul jandarmilor, la faţa locului s-au deplasat reprezentanţii primăriei Robeasca, un echipaj din cadrul ISU Buzău, personal DSVSA şi medicul veterinar Valentin Doană care a tranchilizat animalul.
După aproximativ două ore, bursucul a fost eliberat în mediul natural.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții
Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat într-o gospodărie din localitatea Veseud, comuna Slimnic. În urma confirmării, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat un plan de măsuri pentru limitarea răspândirii bolii, potrivit Prefecturii Sibiu. ,,Centrul […]
Majorări salariale de 16%, cerute de angajații din sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027: „Nu vom accepta amânarea reformei”
Majorări salariale de 16%, cerute de angajații din sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027: „Nu vom accepta amânarea reformei” Angajații din sănătate din România cer majorări salariale de 16%, începând din ianuarie 2027 și reluarea negocierilor pentru noua Lege a salarizării până la sfârșitul anului. Sindicaliștii avertizează că nu vor accepta amânarea reformei și invocă […]
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România Valoarea maximă a tichetelor de masă ar putea crește de la 45 la 50 de lei pe zi, începând din luna noiembrie 2026. Deputașii PSD Marius Budăi și Adrian Solomon au depus în Parlament un […]
