VIDEO: Transalpina – Pledoarie adusă Drumului Regelui în imagini din 1967
Drumul şi-a luat numele de la latinescul „Transalpina” (ţara de dincolo de munţi), cum era numită în vechile texte şi hărţi latineşti Ţara Românească, şi e supranumit “Drumul Regelui”, pentru că Regele Carol al II-lea, după ce l-a reconstruit, în anul 1938, l-a inaugurat parcurgându-l el însuşi împreună cu familia regală.
Cu toate că este catalogat drum naţional, DN 67c (parţial), nu a fost până în 2009 niciodată asfaltata. Transalpina a fost construită de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa, pavată cu piatră de Regele Carol al II-lea dupa 1930 şi reablitată de nemţi în al II-lea Război Mondial după care a fost dată uitării de autorităţile române.
Faptul că a fost uitată şi a devenit un drum greu de parcurs cu maşini normale a ajutat Transalpina să-şi păstreze neatinsă sălbăticia şi farmecul aparte pe care puţine locuri din ţară îl mai au. Este printre puţinele drumuri din ţară pe care se poate ajunge cu maşina până la nori şi chiar deasupra lor.
Vă prezentăm în continuare câteva imagini cu Drumul Regelui, surprinse de o echipă de jurnalişti în anul 1967 în călătoria lor de la Novaci la Sebeş.
Sursa video: Youtube
Sursa: transalpina.biz
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Oameni şi locuri
„Fantoma de la Operă”, în premieră la Cluj-Napoca. Celebrul musical ajunge pe scena BT Arena
„Fantoma de la Operă”, în premieră la Cluj-Napoca. Celebrul musical ajunge pe scena BT Arena Unul dintre cele mai spectaculoase și iubite musicaluri din lume, „Fantoma de la Operă”, ajunge pentru prima dată la Cluj-Napoca. Producția semnată de Andrew Lloyd Webber va putea fi văzută vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00, la BT Arena, […]
UNTOLD 2026 începe pe 6 august: măsuri sporite de siguranță, check-in online și acces pe bază de brățară
UNTOLD 2026 începe pe 6 august: măsuri sporite de siguranță, check-in online și acces pe bază de brățară! Cea de-a 11-a ediție a festivalului UNTOLD va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca, iar organizatorii anunță că evenimentul va beneficia de unul dintre cele mai complexe dispozitive de securitate din România. Mii de […]
UNTOLD 2026 și-a anunțat line-up-ul final | Evenimentul va avea loc între 6 și 9 august la Cluj-Napoca UNTOLD anunță line-up-ul final pentru cea de-a unsprezecea ediție a festivalului, care va avea loc între 6 și 9 august 2026, la Cluj-Napoca. Noi artiști importanți se alătură celor peste 200 de nume deja anunțate, printre care […]