VIDEO | Tragedie aviatică lângă Orăștie: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit. Pilotul a DECEDAT, iar pasagerul este în stare gravă
Tragedie aviatică lângă Orăștie: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit. Pilotul a DECEDAT, iar pasagerul este în stare gravă
Un accident aviatic grav a avut loc marți după-masa lângă Orăștie, în apropierea unui loc de agrement. Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit în lângă Arsenal Park.
Potrivit ISU Hunedoara, la fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Orăștie, două ambulanțe SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și autospecială de descarcerare.

La sosirea echipajelor operative, ambele victime erau încarcerate în epava aparatului de zbor. Din păcate, pentru pilot nu s-a mai putut face nimic — acesta prezenta semne incompatibile cu viața. Însoțitorul său, găsit inconștient, a fost stabilizat de echipajele medicale și transportat în stare critică la Compartimentul de Primiri Urgențe Orăștie.
A fost solicitat elicopterul SMURD pentru transportul de urgență al supraviețuitorului. Cele două persoane implicate sunt din județul Timiș.
Intervenția este în desfășurare. Autoritățile competente vor continua cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]
