VIDEO| Tată și fiu din Apuseni, moment superb de folclor la „Românii au talent”: Patru de „DA” din partea juraților
Doi moți din comuna Scărișoara, Teodor și Ciprian Vârciu au făcut senzație la emisiunea „Românii au talent” cu momentul lor de folclor din Alba. Ei dețin o gospodărie mare, ocupația de bază fiind creșterea animalelor. Ca să aducă mai mulți bani în familie, Teodor și Ciprian cântă la evenimente private. Muzica este cea mai dragă moștenire a lor. Bunicul știa să cânte cu vocea, din
frunză și la bucium, iar această tradiție s-a transmis din tată în fiu.
În acest moment, cei doi știu să cânte la instrumente de suflat, taragot și fluier. Sunt recunoscuți în zonă drept formația Toiuț și sunt chemați deseori la nunți și cumetrii. Au colaborat cu Dumitru Fărcaș și spun că au învățat multe de la maestru.
Ciprian a terminat Conservatorul în Cluj, secția pedagogie muzicală și se gândește să se facă profesor de muzică în satul natal.
Interpretarea lor, pe scena ”Românii au talent”, i-a cucerit pe jurați. ”Când a început cântecul eu deja mă uitam peste munți, peste văi…, a spus Smiley.
Florin Călinescu a avut în schimb o curiozitate, legată mai mult de activitatea lor de zi cu zi: cum se prepară slănina afumată în regiunea lor.
Sursa: protv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]
Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]
