Politică Administrație

VIDEO. Social-democrații susțin că Primăria Alba Iulia nu sprijină fotbaliștii, iar atleții și halterofilii au rămas fără baze de antrenament  

Ioana Oprean

Publicat

în

stadionul-cetate01Social-democrații acuză Primăria Alba Iulia că nu sprijină secțiile de copii și juniori, la fotbal, ale Clubului Sportiv Municipal, iar pe atleți și halterofili i-au lăsat fără baze de antrenament.

Consilierul județean Corneliu Mureșan, fost director al Clubului Sportiv Unirea, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat al Primăriei Alba Iulia a respins solicitarea de prelungire a contractului de comodat, înaintată de CS Unirea, pentru sălile de haltere și atletism din Stadionul ”Cetate”.

El a prezentat și un document în acest sens, în care se arată că cererea de prelungire a contractului de comodat nu s-a admis corneliu-muresanpentru că ”a fost înființat, în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, Clubul Sportiv Municipal, care va folosi și administra bazele sportive proprietate a municipiului”.

Mureșan nu vede cum este posibil acest lucru întrucât în certificatul de identitate sportivă a Clubului Sportiv Municipal există doar ”sportul pentru toți, fotbal și șah”.

”Unde îi preiau?”, se întreabă Corneliu Mureșan. Acesta a precizat că așteaptă un răspuns din partea primăriei.

”Secțiile de atletism și haltere rămân fără baze sportive în care să se antreneze. Știm că anul acesta, singurul sportiv din Alba, participant la olimpiadă, a fost Ana Rodean, legitimată la CS Unirea Alba Iulia. Eu mă întreb, care e motivul care a dus la hotărârea asta? Cum vrea primăria Alba Iulia să facă performanță sportivă în județul Alba de vreme ce clubul fanion al județului, cu rezultate, cu participare la ultima olimpiadă, nu mai poate să-și pregătească sportivii”, a mai spus Mureșan.

Potrivit lui Mureșan, în 2003 Primăria Alba Iulia a primit de la Agenția Națională de Sport și Tineret (fostul Minister al Tineretului și Sportului) stadionul cu toate anexele cu condiția să-l dea Clubului Sportiv Unirea cu titlu gratuit pentru a-și putea desfășura competițiile din calendarul competițional național, internațional, cât și antrenamentele.

horatiu-clepanPe de altă parte, Horațiu Clepan, al cărui băiat joacă fotbal la secția de juniori a Clubului Municipal Unirea, acuză primăria de neimplicare.

”Acum un an de zile a fost un protest al părinților la Primăria Alba Iulia, mi se pare chiar într-o ședință de Consiliu Local. La momentul respectiv li s-a promis că li se va rezolva problema copiilor care joacă fotbal. Clubul Unirea Alba Iulia a produs nenumărate talente de-a lungul timpului și la momentul actual sunt niște copii foarte talentați. Din 20 noiembrie s-a hotărât în Consiliul Local înființarea acestui Club Sportiv Municipal, iar de atunci nu s-a mai întâmplat absolut nimic”, a spus Clepan.

Consilierul local susține că fotbaliștii de la secțiile de copii ar trebui susținuți, iar cheltuielile privind echipamentele sportive și alte mici necesități ar fi infime pentru un oraș, dar mari pentru unii părinți, însă nu există bunăvoință.

Secțiunea de fotbal a Clubului Sportiv Unirea e susținută de bunăvoința antrenorilor, care muncesc și fără bani, a mai arătat Clepan.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a fost sesizată cu privire la solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea apă potabilă cu branșamente în comuna Bistra, județul Alba”, investiție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]

Citește mai mult