VIDEO | Recepția lucrărilor la Transapuseana, cel mai scump drum județean din România, se va realiza în 25 noiembrie
VIDEO | Recepția lucrărilor la Transapuseana, cel mai scump drum județean din România, se va realiza în 25 noiembrie
Procedurile birocratice legate de recepția lucrărilor la drumul județean DJ 107 I, cunoscut sub numele de „Transapuseana” au fost soluționate, urmând ca recepția oficială să fie făcută în data de 25 noiembrie 2024, potrivit declarațiilor vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.
Citește și: VIDEO | Transapuseana – DJ 107 I, povestea celei mai mari investiții din România, derulată pentru modernizarea unui drum județean

Cu ocazia ședinței din 4 noiembrie 2024, prin care au fost aleși vicepreședinții Consiliului Județean, Marius Hațegan a declarat pentru ziarulunirea.ro că în data de 15 noiembrie 2024, urmează să apară indicele final de ajustare a costurilor pentru lucrările efectuate, de la Institutul Național de Statistică, iar lucrările drumului județean DJ 107 I vor fi recepționate în data de 25 noiembrie 2024.
„Am primit indicele de ajustare de la Institutul Național de Statistică, cel provizoriu și indicele final o să îl primim în data de 15 noiembrie, iar până în data de 25 noiembrie noi suntem pregătiți să facem recepția. Am făcut toate plățile, mai trebuie doar să avem valoarea finală, după ce apare indicele final de ajustare.
Citește și: Recepția lucrărilor la Transapuseana, BLOCATĂ de… birocrație! Se va realiza doar spre finalul lunii noiembrie 2024
Din toate calculele pe care noi le-am făcut, 25 noiembrie ar fi o dată optimă în care putem să rezolvăm toate problemele legate de o recepție de genul ăsta și sunt 99,9% convins că putem să facem recepția.Puteam să facem recepția mult mai repede, dar suntem condiționați de acest indice de la Institutul Național de Statistică pentru că doar acest indice ne poate da valoarea finală a lucrării„, a transmis Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean, pentru ziarulunirea.ro.
Fiind vorba de lotul 2, o lucrare complexă, Marius Hațegan ne-a declarat că este nevoie în primul rând de o recepție tehnică, ulterior urmând să se stabilească dacă va fi o organizată o ceremonie cu oficialități.
Transapuseana este unul din cele mai spectaculoase drumuri montane din România și face legătura între municipiul Aiud (autostrada A10) și zona Bucium (Abrud – DN 74). Drumul străbate una dintre cele mai sărace zone din România, de la Aiud – Râmeț – Ponor – Mogoș – Bucium și este o oportunitate pentru dezvoltarea economică și turistică a zonei.
Transapuseana sau DJ 107 I este cea mai mare investiție într-un drum județean din România, cu o valoare totală a proiectului de circa 73 milioane euro, mare parte din fonduri europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital
Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]
VIDEO | „Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei
„Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei O mașină Dacia Logan încastrată în peretele unei case din Teiuș continuă să stârnească uimire și curiozitate în rândul celor care trec prin zonă. În spatele construcției neobișnuite se află Vasile Teasc, un localnic cu imaginație […]
VIDEO | Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1
Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1 Închiderea circulației pe un tronson al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda a provocat ambuteiaje serioase duminică seara. Coloana de mașini care se întindea pe aproximativ 3 kilometri s-a format pe sensul […]
