Rămâi conectat

Actualitate

VIDEO| Primii REFUGIAȚI de război ucrainieni din România. Primar: „Întreabă de gară și de cum pot ajunge în Polonia și Cehia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Primii REFUGIAȚI de război ucrainieni din România. Primar: „Întreabă de gară și de cum pot ajunge în Polonia și Cehia”

Primarul de la Sighetu Marmației, Vasile Moldovan a declarat pentru HotNews.ro că la punctul de frontieră au început să apară primii refugiați din Ucraina. Potrivit acestuia cei care intră în România nu vor să rămână ci sunt interesați cum pot ajunge în Polonia și Cehia.

„Există un număr mai mare de cetățeni are tranzitează decât de obicei punctul vamal. Din câte am discutat cu cei care țin legătura acolo (n. red. un echipaj de poliție), cei care intră întreabă de gară și de cum pot ajunge în Polonia și Cehia. Deocamdată cereri de găzduire nu avem din partea lor. Sunt mulți care au și rude în România(…) Avem identificate locații pentru găzduirea refugiaților dar deocamdată nu am instalat corturile ci așteptăm dispozițiile și în funcție de numărul celor care tranzitează și de opțiunile acestora”, a declarat primarul din Sighetu Marmației pentru Hotnews.ro.

Primarul a mai spus că, potrivit informaților sale, în Ucraina s-a dat ordin de încorporare al cetățenilor și din informații neoficiale, punctul de frontieră dinspre Ucraina ar urma să fie închis în jurul orei 15.00.

Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro oamenii care trec punctul de frontieră sunt și ucrainenii cu cetățenie română și vin din regiunea Ivano–Frankivsk care este la 200 de km de garaniță și a fost bombardată.

În Vama Siret, mii de oameni aşteaptă să intre în România

La punctul de frontieră Tereblecea-Siret zeci de oameni pe jos dar și cu mașini așteaptă să treacă granița pentru a putea ajunge în România. Durata de aşteptare pentru a intra în România este foarte mare iar coada de maşini la graniţă se întinde pe o lungime de 3 – 4 kilometri.

Contactat de HotNews.ro viceprimarul din Siret, Dan Vasile Sauciuc a declarat: „Nu vă pot spune prea multe. Oameni asteaptă în cealaltă parte, în Ucraina. Cei care au trecut sunt cei cu dublă cetățenie. Nu am o estimare a numărului pentru că nu am ajuns in frontieră (Am început pregătirea locașiilor pentru a putea primi refugiații . Se va face o triere a acestora pentru direcționarea în mai multe zone , daca va fi cazul, la Câmpulung de exemplu”.

Potrivit agenției Agerpres, autorităţile ucrainene au permis ieşirea din ţară doar a femeilor, copiilor, iar în cazul bărbaţilor este permisă părăsirea ţării doar pentru cei care au rezidenţă pe teritoriul altui stat. În acest context, la porţile metalice ale punctului de frontieră aşteptau numeroase femei cu copii în braţe sau cu copii în cărucioare.

UPDATE: Anastasie Moraru, primarul din Isaccea, un alt oraș unde se află un punct de trecere a frontierei cu Ucraina, a confirmat pentru HotNews.ro că astăzi s-a înregistrat o creștere a numărului de persoane venite din Ucraina, „dar nu semnificativă”. Probabil că numărul acestora va crește în orele următoare, a mai spus primarul care a mai precizat că mulți ucraineni care trec Dunărea pe la Isaccea se îndreaptă spre Bulgaria.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Facturile la curent cresc din nou din decembrie 2025: Ce contribuții și taxe suplimentare vor suporta românii

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Facturile la curent cresc din nou din decembrie 2025: Ce contribuții și taxe suplimentare vor suporta consumatorii Românii vor plăti facturi mai mari la curent începând cu luna decembrie 2025, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis majorarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, o taxă inclusă în prețul fiecărui […]

Citește mai mult

Actualitate

Proprietarii de case din România cu camere de supraveghere trebuie să respecte o nouă regulă: Au 30 de zile pentru a se conforma

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Proprietarii de case din România cu camere de supraveghere trebuie să respecte o nouă regulă: Au 30 de zile pentru a se conforma Tot mai mulți români își instalează camere de supraveghere pentru a-și proteja locuințele, mașinile sau curțile, însă această tendință vine cu riscul de a încălca dreptul la viață privată al altor persoane. […]

Citește mai mult

Actualitate

Noiembrie 2025 | Programul complet al plăților sociale. Când se virează pensiile, alocațiile, indemnizațiile și alte beneficii

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Programul complet al plăților sociale. Când se virează pensiile, alocațiile, indemnizațiile și alte beneficii Luna noiembrie 2025 vine cu unele ajustări în programul plăților sociale. Pensionarii, părinții care primesc indemnizații și persoanele cu dizabilități trebuie să țină cont de noile date anunțate de autorități, deoarece începutul lunii va înregistra o ușoară întârziere în virarea pensiilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea