VIDEO | Povestea ce părea fără sfârșit se apropie de final: După mai bine de 5 ani, lucrările la Ambulatoriul din Abrud sunt finalizate în proporție de 95%
Povestea ce părea fără sfârșit se apropie de final: După mai bine de 5 ani, lucrările la Ambulatoriul din Abrud sunt finalizate în proporție de 95%
Lucrările la Ambulatoriul Spitalului din Abrud se apropie de finalizare. După semnarea contractului de finanțare, acum mai bine de 5 ani, acesta ar putea fi deschis la începutul anului viitor.
Stadiul lucrărilor
Primarul orașului Abrud, Radu Tuhuț, a declarat pentru ziarulunirea.ro că proiectul Ambulatoriului din oraș are o istorie îndelungată, începută în urmă cu aproape 5 ani. Contractul de finanțare a fost semnat în octombrie 2019, iar lucrările propriu-zise au demarat în septembrie 2021.
Proiectul a fost început în perioada mandatului fostului primar Simina și a fost continuat de primarul Albu. Actuala administrație, cu sprijinul managerului Spitalului Abrud, Ionela Anca, reușește acum să ducă la bun sfârșit această investiție atât de importantă pentru oamenii din zonă.

În prezent, proiectul se află aproape de finalizare, mai fiind necesare doar câteva lucrări minore. Potrivit managerului spitalului, Ionela Anca, aparatura medicală a fost deja livrată în proporție de peste 90%.
„Este un ambulatoriu foarte dorit și așteptat atât de locuitorii din Munții Apuseni, cât și de medicii care profesează în spitalul nostru”, a subliniat primarul. În prezent, condițiile existente sunt limitate, iar spațiile destinate consultațiilor sunt extrem de mici. Finalizarea noului ambulatoriu va aduce, astfel, un plus semnificativ în ceea ce privește calitatea actului medical și confortul pacienților.
Dotări cu echipamente adaptate fiecărei specialități medicale
Printre echipamentele achiziționate se numără un computer tomograf, un aparat de radiologie, ecografe, electrocautere și EKG-uri, adaptate cerințelor fiecărei specialități medicale.
În ceea ce privește personalul medical, situația rămâne una provocatoare, dar Ionela Anca este optimistă cu privire la acest aspect: „Niciodată nu putem spune că avem suficienți medici, însă am încercat să dezvoltăm și specialități care nu au existat până acum în Abrud. Deocamdată, avem personal medical suficient pentru buna funcționare a spitalului”, a explicat managerul.
Edilul a precizat că administrația locală își propune finalizarea Ambulatoriului din Abrud până la sfârșitul acestui an, însă câteva obstacole apărute în timpul execuției au întârziat procesul. Printre acestea se numără livrarea ușilor speciale necesare pentru spațiile destinate computerului tomograf și aparatului de radiologie, componente care nu se produc în România. Cu toate acestea, lucrările sunt realizate în proporție de 95–99%.
„Îmi doresc sincer ca în ianuarie 2026, chiar de ziua mea, să putem inaugura acest ambulatoriu și să-l oferim drept cadou locuitorilor din Abrud și comunelor limitrofe din Munții Apuseni”, a declarat Radu Tuhuț.
Astfel, după mai mulți ani de eforturi, povestea Ambulatoriului din Abrud se apropie de final.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]