VIDEO| O familie din Alba cere în justiție oprirea lucrărilor pe lotul 2 la autostrada A10 Sebeș-Turda
O familie din Alba cere în justiție oprirea lucrărilor pe lotul 2 la autostrada A10. Judecătoria Aiud a programat pronunțarea pentru data de 16 septembrie, când lucările contestate ar putea fi finalizate
O familie din localitatea Sâncrai, muncipiul Aiud, a dat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și societatea Aktor, constructorul lotului 2 al autostrăzii Sebeș – Turda, solicitând oprirea lucrărilor în zona locuinței sale.
Reclamanții își justifică demersul prin disconfortul provocat de praf și zgomot, în condițiile în care lucrările de construcție se derulează la câțiva metri de proprietatea lor. Situația este aproximativ similară cu cea înregistrată în 2019 – 2020 la Oarda de Sus, pe lotul 1, unde proprietarii unei case aflate în imediata apropiere a șantierului au reușit să blocheze, temporar, în justiție lucrările ca urmare a zgomotului și prafului de pe șantier.
Locuința din Sâncrai este afectată de lucrările la drumul județean (DJ 142L), care va supratraversa autostrada A10. Zidul viitorului drum va bloca efectiv intrarea în curtea locuinței, astfel încât proprietarul va fi nevoit să găsească altă cale de acces.
Traseul drumului județean a fost mutat cu câțiva metri față de vechiul amplasament, astfel încât rampa de coborâre de pe pasajul ce va supratraversa autostrada va fi la câțiva metri de poarta de acces în curtea locuinței. În plus, în perioada de construcție șantierul provoacă praf și zgomot, situație ce afectează grav viața de zi cu zi a oamenilor.
Proprietarii casei din Sâncrai solicită în instanță daune materiale și morale în valoare de peste 100.000 de euro și suspendarea temporară a lucrărilor până la instalarea unui sistem antizgomot și antipraf. Acțiunea înregistrată în 22 iulie 2021 la Judecătoria Aiud nu a primit termen de judecată.
CITEȘTE ȘI: Autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2, filmat complet: Cum arată la jumătatea lunii august și ce șanse sunt să circulăm în acest an pe ea
Într-un alt proces, oamenii au solicitat instanței emiterea unei ordonanțe președințiale prin care lucrările să fie oprite până la judecarea pe fond a cauzei. Magistratul a dat termen de pronunțare data de 16 septembrie 2021. Până atunci însă, există toate șansele ca lucrarea privind realizarea porțiunii de drum județean care supratraversează autostradă să fie finalizată, iar procesul să rămână fără obiect.
În ansamblu, stadiul lucrărilor la lotul 2 al autostrăzii Sebeș – Turda a trecut de 90%. Reprezentanții Ministerului Transporturilor au transmis de mai multe ori că tronsonul de 24 de kilometri dintre Alba Iulia și Aiud va fi gata până la sfârșitul acestui an.
CITEȘTE ȘI: Pe autostrada A10 Sebeș – Turda, lotul 2, progrese în punctele cheie, rămase neasfaltate
”Facem toate eforturile să ne asigurăm că antreprenorul îşi respectă graficele asumate, astfel încât anul acesta să circulăm pe întreaga autostradă Sebeş-Turda”, a declarat recent ministrul Cătălin Drulă.
Situaţia șantierului de pe lotul 2 arată promițăror.
Cu excepţia a trei puncte critice, în rest întreaga lungime este la stadiul de asfalt. Cele trei puncte critice sunt alunecarea de teren de la Oiejdea, unde se lucrează la foraje, pasajul rutier peste calea ferată de la Teiuş şi supratraversarea de la Sâncrai, înainte de podul de trecere peste râul Mureş, unde a apărut conflictul juridic între proprietarul locuinței și constructor.
Cele trei zone sunt în stadii avansate de lucru, astfel încât finalizarea întregului lot în termenul asumat nu ar trebui să mai pună probleme.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
