VIDEO. Mircea Trifu, nemulțumiri după prima ședință a Consiliului Local Alba Iulia: E o bătaie de joc la adresa cetățeanului
Consilierul independent Mircea Trifu se arată nemulțumit de modul în care se lucrează în Consiliul Local Alba Iulia chiar după prima ședință, cea de învestire în funcție și depunere a jurămintelor, acuzându-și colegii că nu au dat importanță alegerii membrilor în comisiile de specialitate, iar el, care e singurul inginer constructor, nu a fost pus în valoare și nu face parte dintr-o comisie adecvată.
”Modul în care se face administrație în Alba Iulia nu are legătură decât cu politica. N-au avut răbdare să aleagă comisiile. Am fost singurul care am intervenit și am încercat să le explic că ar trebui ca fiecare om, așa cum prevede legea, să fie nominalizat, avându-se în vedere, de regulă, pregătirea sa profesională și domeniul în care își desfășoară activitatea. Practic, o bătaie de joc la adresa cetățeanului. Cum vor funcționa aceste comisii când, la urbanism, fac parte profesori, iar eu care eram singurul inginer de drumuri dintre toți consilierii locali m-au ales într-o comisie cu care nu am nicio legătură. În lege nu se prevede că un consilier nu poate face parte din mai multe de o comisie, că doar pentru asta am venit aici, să muncim. Singurul lucru important, restul erau formalități (…) Ce era de lucru s-a tranșat în mai puțin de două minute”, a spus Trifu.
Astfel, candidatul independent Mircea Trifu acuză că nu s-a acordat importanță singurului punct important de pe ordinea de zi, din prima ședință, restul fiind formalități.
Întreaga sa declarație, în filmarea de mai jos:
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene”
Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene” Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat recent la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European […]
Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!”
Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, vicepreședintele […]
Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate
PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]