Ştirea zilei

VIDEO | La 70 de ani, cu o pensie sub medie, nea Nelu din Alba Iulia își rotunjește venitul adunând mii de PET-uri

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Nea Nelu, în vârstă de 70 de ani, cu o pensie sub medie, a găsit o metodă ingenioasă de a-și rotunji venitul adunând mii de PET-uri

Vârstnicul, oprit de reporterii de la ziarulunirea.ro, a povestit motivele pentru care a recurs la această mică afacere, deloc ușoară.

Acesta „vânează” marile evenimente organizate în municipiul Alba Iulia, iar după ce petrecăreții pleacă acasă ia la pas toate coșurile și zonele în care s-ar putea afla PET-uri. În doar trei zile, acesta a reușit să încaseze o sumă mult peste media salariilor din România.

Conform lui nea Nelu, în doar trei zile de colectare a PET-urilor, a reușit să adune suma de 6.000 de lei. Dacă facem un calcul simplu, pentru acești bani, albaiulianul a fost nevoit să recicleze 12.000 de PET-uri. Din cauza volumului mare de muncă, acesta a declarat că, în cele trei zile a reușit să doarmă doar 9 ore.

„Trei nopți nu am dormit. Am început de la 5 – 6 dimineața și am ajuns acasă după 12 ore.  Măcar am reușit ceva, pentru că a fost plin de sticle, pe unde mă duceam, găseam sticle lăsate de oameni. Nici nu s-au chinuit să le mai ducă cu ei. Așa că le-am luat eu! Ne-a dat Guvernul de lucru cu sticlele acestea!”, a declarat nea Nelu.

Anul trecut, era să se îmbolnăvească din cauza epuizării

De obicei, misiunea de căutare și colectare a PET-urilor este destul de grea, mai ales că acestea se găsesc răsfirate pe o arie mare de teren. Însă, în perioada festivalurilor și a concertelor au ajuns o adevărată mană cerească. Totuși, cu un preț, sănătatea!

„Anul trecut m-am obosit foarte tare, m-a durut capul o săptămână. Dar ce să fac?! Fără ele eram la pământ. Am pensie 2.000 de lei iar soția nu lucrează pentru că este bolnavă. E și multă muncă. Altul doarme într-o zi cât doar eu în trei. Deja am experiență și s-a obișnuit și organismul la acest efort”, a declarat nea Nelu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Sora Emilia Trif, cetățean de onoare al orașului Teiuș. De peste 30 de ani, călugărița este mamă pentru sute de suflete abandonate de soartă

Ioana Oprean

Publicat

în

Sora Emilia Trif, cetățean de onoare al orașului Teiuș. De peste 30 de ani, călugărița este mamă pentru sute de suflete abandonate de soartă. Copiii învață să viseze din nou și își găsesc drumul spre o viață mai bună Sora Emilia Trif, călugărița care a conceput și a ridicat Casa Sfântul Iosif din Odorheiu Secuiesc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele, INTERZISE în orașul Cugir: Nu se mai emit autorizații de funcționare pentru sălile de jocuri de noroc

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele, interzise în orașul Cugir: Nu se mai emit autorizații de funcționare pentru sălile de jocuri de noroc Consiliul Local Cugir a aprobat în ședința de joi, 26 martie 2026 un proiect de hotărâre privind stabilirea condițiilor de organizare și exploatare a jocurilor de noroc pe raza administrativ-teritorială a Orașului Cugir și aprobarea Regulamentului pentru […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ieșirea municipiului Alba Iulia din AIDA-TL și asocierea cu Ciugudul, aprobate. Primarul Gabriel Pleșa: „Trebuie să renunțăm la serviciul actual de transport, care ne stoarce de bani”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ieșirea municipiului Alba Iulia din AIDA-TL și asocierea cu Ciugudul, aprobate. Primarul Gabriel Pleșa: „Trebuie să renunțăm la serviciul actual de transport, care ne stoarce de bani” „Trebuie să renunțăm la serviciul actual de transport, care ne stoarce de bani, nu putem urca altă cale”, a afirmat primarul Gabriel Pleșa în cadrul ședinței ordinare de […]

Citește mai mult