VIDEO | Încă 3,3 milioane de euro pentru refuncționalizarea zonei lacului Chereteu din Blaj: Contract semnat
Încă 3,3 milioane de euro pentru refuncționalizarea zonei lacului Chereteu din Blaj: Contract semnat
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Primăria Municipiului Blaj au semnat al doilea contract de finanțare, prin implementarea căruia zona lacului Chereteu din Blaj vă fi complet transformată.
Contractul are o valoare de peste 3,3 milioane de euro și este complementar cu primul contract, semnat în luna noiembrie 2024 și care are o valoare de peste 2 milioane de euro. Așadar valoarea totală a celor două contracte finanțate prin PR Centru este de aproape 5,5 milioane de euro.
Citește și: Investiție de peste 8,5 milioane euro pentru amenajarea lacului Chereteu din Blaj: Parc tematic senzorial, zone pentru relaxare, plajă, pescuit recreativ și spații verzi

Și cel de-al doilea contract „Reconversia funcțională a Lacului Chereteu – R.U.” este finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027, Prioritatea: 8. „O regiune atractivă”, Acțiunea: 8.1 – Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.
„Reconversia funcțională a zonei lacului Chereteu” este cel mai mare proiect de regenerare urbană semnat până acum de Municipiul Blaj. Proiectul propune ca obiective principale amenajarea zonei malurilor lacului Chereteu, dotarea acestora cu mobilier urban tip smart, accesibilizarea malurilor lacului Chereteu prin realizarea unui inel concentric în jurul lacului și construirea unei punți pietonale de sticlă, realizarea iluminatului ornamental al malurilor lacului și mai ales amenajarea unui complex multifuncțional cu rol educativ, formativ și cultural. Realizarea acestora va conduce la creșterea calității vieții la Blaj, prin punerea în valoare a Lacului Chereteu, a noului cartier de locuințe și transformarea zonei într-un spatiu public urban nou de excepție”, a declarat Gheorghe-Valentin Rotar, primarul municipiului Blaj.
În Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Blaj au fost identificate o serie de probleme și necesități cu care se confruntă localitatea: nivelul insuficient de spații/facilități pentru petrecerea timpului liber sau pentru angrenarea activităților de tineret; nivelul redus de informare și conștientizare al populației și al altor actori relevanți cu privire la impactul schimbărilor climatice, amenajarea deficitară a arealelor verzi din împrejurimile municipiului.
„Zona Lacului Chereteu este cel mai nou areal urban al municipiului Blaj, pentru care administrația publica locală dorește evitarea dezvoltării haotice și supraaglomerarea, păstrând cât mai mult din specificul natural, combinat cu amenajarea pentru funcțiuni urbane. De aceea, Primăria Blaj a propus și obținut doua contracte de finanțare, complementare: primul contract, cel semnat la sfârșitul anului trecut, are ca obiect crearea unui parc tematic – senzorial, care să valorifice patrimoniul natural al lacului, iar prin contractul semnat acum se va accesibiliza zona, vor fi realizate dotări urbane, inclusiv rețea de iluminat public, amenajări peisagistice și, foarte important, va fi construit de la zero un centru cultural. Cele două contracte se completează reciproc, rezultatul final fiind o reconversie urbană complexa de care vor beneficia toți locuitorii Blajului, dar și turiștii. Este un foarte bun exemplu de folosire la maximum a oportunităților de finanțare oferite de Programul «Regiunea Centru»”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Proiectul contribuie la îndeplinirea țintelor pentru anul 2030 prin îmbunătățirea mediului urban prin revitalizarea terenurilor insuficient valorificate prin refacerea esteticii; asigurarea accesului la facilitățile nou create pentru toate categoriile de persoane, reducerea efectelor pe care poluarea atmosferica le are asupra sănătății umane și a mediului prin acordarea unei atenții deosebite calității aerului; asigurarea accesului la condiții de locuire adecvate pentru toți cetățenii (prin creșterea facilitaților pentru recreere) și protecția elementelor de peisaj din mediul urban.
În cadrul proiectului se vor derula și activități de conștientizare a populației cu privire la beneficiile aduse de proiect calității vieții locuitorilor și asupra imunizării la schimbările climatice precum, și activități de creștere/dezvoltare a capacității administrative a beneficiarilor și de cooperare interregionale, transfrontaliere și transnaționale, inclusiv cu parteneri din statele care compun regiunea Dunării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Șofer de 78 de ani, condamnat cu suspendare pentru moartea unui motociclist într-un accident produs la intersecția cu DN 1, în Galda de Jos. Daune morale de 200.000 de euro
Șofer de 78 de ani, condamnat cu suspendare pentru moartea unui motociclist într-un accident produs la intersecția cu DN 1, în Galda de Jos. Daune morale de 200.000 de euro Un bărbat de 78 de ani, din Galda de Jos, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru un accident […]
FOTO | O artistă din Alba creează piese unicat din sticlă colorată, lucrate manual: ,,Fiecare vitraliu este o bucățică din mine, o poveste și o stare”
O artistă din Alba creează piese unicat din sticlă colorată, lucrate manual: ,,Fiecare vitraliu este o bucățică din mine, o poveste și o stare” Cu multă încredere că cei care vor vedea lucrările ei, vor mai descoperi o frântură din omul minunat care este și vor realiza cât este de puternică dar și fragilă, transparentă, […]
Cazul fetiței înjunghiate cu o șurubelniță pe o stradă din Alba Iulia: Daune morale de până la 250.000 de lei solicitate de procuror
Cazul fetiței înjunghiate cu o șurubelniță pe o stradă din Alba Iulia: Daune morale de până la 250.000 de lei solicitate de procuror Tribunalul Alba a dispus începerea judecății în dosarul privind tentativa de omor calificat comisă în luna mai asupra unei minore de 12 ani care se deplasa cu bicicleta, precum și asupra tatălui […]